Punctul pe Y / luni 18 martie 2002 Nr: 575

Pe Emil il asculta, in sfarsit, cineva!

In sfarsit, s-ar putea spune, Emil Constantinescu este ascultat! Ceea ce nu s-a prea intamplat de patru ani, cat a avut probleme de comunicare si cu Ciorbea, si cu Vasile, oarecum cu Isarescu, dar in special cu partidele pe care le adunase sub pulpana sa electorala (sau care-l adunasera pe el!) Cine-l asculta? Nu va pripiti: nici taranistii (care nu-l mai recunosc a fi de-al lor), nici liberalii (care i-au dat primii sutul) si nici fostii colaboratori. Ci… autoritatile, pe care le si reclama fostul presedinte pe la Comisia de Abuzuri a Camerei Deputatilor. Dar, in loc sa fie bucuros ca, in sfarsit, il asculta cineva, Emil Constantinescu este foarte suparat. O suparare mai veche - inca de prin ianuarie a mai sesizat SRI-ul si Parchetul General, adica exact pe aceia care, la o adica, ar avea dreptul (legal) sa-l asculte. Si, in loc de masuri concrete, a primit raspunsuri vagi prin care i se comunica doar in ce situatii s-ar putea intampla asa ceva. Hai sa zicem ca si SRI-ul, si Parchetul ascund adevarul. Si ca telefoanele lui Emil sunt ascultate. Ce-ar putea sa afle baietii cu casti la urechi? De ce si-ar pierde vremea si ar irosi echipamente si materiale (platite si din buzunarul lui Emil Constantinescu)? Sa afle ce pietre s-au mai recoltat din expeditia nefericita din Chile? Sau cat de nerecunoscatori sunt fostii sai colaboratori care nu se mai obosesc nici sa-l intrebe de sanatate? Hotarat lucru, daca dl Constantinescu are dreptate cei care-l asculta ar trebui aspru pedepsiti. Pentru prostie. Pentru cheltuiala inutila. Pentru stupiditate. Nu stiu ce ar putea gandi acestia, dar nu exista nici un motiv pentru care ex-locatarul de la Cotroceni sa nu poata rosti cu voce tare si cu reporterii in fata sa, ceea ce ar spune cuiva la telefon. Fie acesta si Mugur Ciuvica.