Punctul pe Y / joi 22 noiembrie 2001 Nr: 480

Gioni Popescu

Poate ca unii vor fi surprinsi de initiativa directorului SRI, Radu Timofte, de a-l propune pentru functia de director adjunct al institutiei, pe generalul Gioni Popescu. Altii se vor intreba cine este, la urma-urmelor, acest Gioni Popescu? Foarte putini sunt insa cei care nu-si vor pune nici intrebari si nu vor fi nici surprinsi. Acestia sunt cunoscatorii sistemului si nu de azi, de ieri. Gioni Popescu este omul care ar putea fi luat drept prototip al functionarului public. Discret si eficient. Dar mai ales discret. Pentru ca biografia sa a fost constant invaluita in discretie. Si pe vremea cand era functionar de banca sau inspector financiar. Si chiar si pe vremea in care, cooperator fiind, reusise sa transforme 'Universalcoop'-ul intr-un soi de Mecca spre care se indreptau gandurile si sperantele celor care, in toiul austeritatii comuniste, sperau la un televizor color, la un spray bine mirositor sau la alte atribute ale unui confort care noua ne parea interzis. In aceasta postura delicata, Gioni Popescu a reusit nu sa multumeasca pe toata lumea - pile sau simpli consumatori - dar sa nu irite in mod fatal pe nimeni, dand comertului socialist un aer de eficienta si de sincronism cu lumea. Momentul de cotitura in viata lui Gioni Popescu l-a constituit decizia lui Virgil Magureanu - a carui 'mana moarta' in materie de adjuncti a devenit legendara - de a-l desprinde din bratele cooperatiei si de a-i da in sarcina gospodarirea institutiei. S-a dovedit a fi o miscare de maestru, Gioni Popescu dand aici adevarata masura a calitatilor sale, suplinind dificultatile bugetare prin initiativa si spirit oportunist. Nu stiu ce progrese notabile a facut SRI-ul in ultimii 7-8 ani din punctul de vedere al metodelor de lucru, dar sunt sigur ca la ora asta este una dintre cele mai chivernisite institutii dintre cele care se hranesc la etern neindestulatorul buget. Propunerea d-lui Timofte, despre care vorbeam in primele randuri este, intr-un fel, formala: pentru ca Gioni Popescu a functionat, in ultimii cinci ani, ca un veritabil adjunct. Formal, Costin Georgescu l-a restras in spatele liniei intaia, tocmai pentru a nu-l expune, in fata liderilor noii Puteri in conditiile in care a realizat rapid ca nu se poate lipsi de el. Este motivul pentru care inclin sa cred ca Gioni Popescu este functionarul superior ideal, valabil sub orice regim si eficient in mai toate situatiile. Rezistent sub trei directori atat de diferiti, el are toate sansele de a-si mai trece la raboj alti cativa. Cu conditia sa-l tina inima!