Rezistenþa afganãValul de bombe pe care americanii le aruncã zilnic deasupra unor obiective strategice din Afganistan au în primul rând, un rol psihologic. De distrus n-au mare lucru de distrus.Poate câteva instalaþii capturate de la ruÂsi sau lãsate de CIA ca moÂstenire talibanilor. Pentru cã Afganistanul este o þarã distrusã de mai bine de douã decenii de rãzboaie civile care au adus la putere, pe ruinele disputelor tribale, cel mai odios Âsi mai reacþionar regim pe care-l cunoaÂste lumea contemporanã. Un regim pentru care fidelitatea faþã de dogmã este fundamentalã Âsi care nu acceptã nici o derogare. Un regim care trage societatea afganã spre tenebrele unui ev mediu din care sunt desprinse cutumele ridicate la rangul de legia€¦ America a realizat marile capcane pe care le-ar putea reprezenta o angajare de tipul celor din Vietnam sau din Coreea. De aceea, strategii sãi au elaborat o variantã de rãzboi neconvenþional, în care loviturile aeriene vor fi urmate de acþiuni rapide ale unor trupe de comando, puþin numeroase Âsi bine antrenate. Existã intenþia unei acþiuni rapide care sã lase ulterior loc pentru o schimbare de regim la care sã contribuie toate forþele democratice din zonã. Aici cred însã cã e o problemã. Zona nu prea are tradiþii democratice. Are tradiþii tribale. Izolarea profundã impusã de talibani face ca pe acest imens teritoriu sã nu existe alt tip de comunicare decât cel tradiþional. ÂStirile circulã aici cu viteza mãgarului. ÃŽnþelegerea a ce se întâmplã este Âsi mai dificilã, într-o þarã cu analfabetism cronic, lipsitã de televiziune Âsi de Internet. Rezistenþa afganã se va construi pe formulele tradiþionale, într-un demers antitaliban, dar nu Âsi democratic. America riscã sã înlocuiascã o oligarhie religioasã cu o alta de contrabandiÂsti pragmatici. Cãreia-i va fi greu sã renunþe la singurele beneficii, aduse de producþia a 20 la sutã din drogurile de pe piaþa mondialã. Acesta îmi pare a fi pericolul care pândeÂste demersul civilizator Âsi democratic al acestui rãzboi. Iar ceea ce se întâmplã acum în Kosovo, dupã rãzboiul din '99, este cât se poate de sugestiv. |