Rezervorul de cadre: PRM!Judecând lucrurile în termenii pe care ni-i propune situaþia explozivã prin care trecem, am putea spune cã partidul de guvernãmânt este angrenat într-o replicã de pedepsire a PRM-ului, în urma 'atacului terorist' de la alegerile din decembrie 2000. Replica se manifestã prin atingerea unor 'þinte' - în special parlamentari ai respectivului partid - care sunt scoÂsi din funcþiune Âsi trecuþi în alte formaþiuni. ÃŽn aceastã operaþiune, PSD se bucurã de sprijinul Âsi colaborarea în special a Partidului Umanist Âsi a Partidului Socialist al RenaÂsterii Naþionale (partid întemeiat de un fost peremist - Ion Radu), dar Âsi al altor formaþiuni care nu se jeneazã sã preia persoane purtând Âstampila 'extremistã' a formaþiunii cu sprijinul cãreia au intrat în Parlament! Migraþia parlamentarã este un fenomen deja familiar românilor Âsi el exprimã cât se poate de sugestiv tãria doctrinelor Âsi a opiniilor care-i conduc pe politicienii noÂstri. De data aceasta, fenomenul are câteva caracteristici care-l individualizeazã. ÃŽn primul rând, sensul migraþiei este unic: dinspre PRM înspre alte partide. Nici un parlamentar nu a intrat în PRM, venind de la alt partid, cel puþin pânã acum. ÂSi sunt slabe speranþe ca un astfel de lucru sã se întâmple în continuare. Pentru simplul motiv cã PRM a devenit, în exerciþiul electoral 2000, un partid de conjuncturã. Un partid care n-a fost pregãtit pentru afluxul de voturi Âsi nici nu l-a prevãzut. Un partid care Âsi-a blindat listele cu 'oameni de nãdejde' cel mult pânã la poziþia a doua, în rest completându-le cu persoane de umpluturã sau de pitoresc. Acest lucru a fãcut sã se trezeascã în parlament cu tot felul de figuri pentru care politica rãmâne o necunoscutã, cu oameni cãrora nu le poate satisface apetitul de funcþii Âsi privilegii. Cu o concurenþã neloialã pentru 'eÂsalonul' clasic, pus nu rareori în dificultate. ÃŽn aceste condiþii, desprinderea continuã de aderenþi, mulþi dintre aceÂstia Âsi sub presiunea exceselor sau incoerenþelor liderului, va conduce în final spre realizarea procentului real al partidului, care niciodatã n-a depãÂsit 4-5 la sutã. Aceastã dezintegrare peremistã va fi Âsi sursa unei alternative reale de stânga la PSD, o alternativã care poate fi acceptatã fãrã riscurile compromiterii internaþionale. De aici pânã la alimentarea, în proporþii decente, a opoziþiei de dreapta nu este decât un pas Âsi el se va produce prin noi migraþii spre PD Âsi PNL. Timp este, berechet! Pânã în 2004 vom vedea structura parlamentarã cu alþi ochi. |