Punctul pe Y / vineri 16 aprilie 1999 Nr:

Purtatorul de vorbe

Cand vine vorba despre purtatorul de cuvant, ca persoana, ne apare brusc in fata ochilor figura chinuita de migrene a ambasadorului Chebeleu, pe fond albastru, incercand sa traduca natiunii spusele sau intentiile prezidentiale. Imaginea rezista pentru ca ne-a aparut pe ecrane vreme de un mandat intreg si pentru ca titularul acestor functii a avut un stil al sau.

Nu are rost sa zabovim asupra ideii cat de potrivit sau de nepotrivit a fost acest stil. Cert este ca el a implementat in public ideea ca un presedinte are nevoie sa fie tradus pe intelesul poporului. Cred, cel putin, ca aceasta a fost socoteala pe care si-a facut-o dl Constantinescu atunci cand, odata instalat la Cotroceni, si-a facut cunoscuta intentia de a nu apela la serviciile unui purtator de cuvant. Drept urmare, nici n-a avut. Pana - zilele trecute. Faptul ca dl presedinte s-a razgandit asupra ideii pe care o nutrea fata de relatia sa cu natiunea exact in momentul in care sondajul CURS indica o noua pierdere, drastica, de teren in increderea electoratului, poate sa fie o simpla coincidenta. Poate insa sa nu fie. Este posibil ca experimentul incercat de dl presedinte sa fie co-raspunzator de regresul inregistrat si aici as exemplifica doar prin cateva dintre declaratiile facute in direct inainte si dupa declansarea conflictului din Kosovo. Este posibil ca trecerea reactiilor la nivel inalt prin filtrul comunicatelor si al declaratiilor purtatorilor de cuvant sa netezeasca sau sa elimine inadvertentele de text, sa functioneze ca un soi de filtru. Iar faptul ca la case mari practica este frecventa, mai ales in situatii de criza, ma face sa cred ca decizia de ultima ora a presedintelui este una inspirata. Cu atat mai inspirata cu cat orice gafa poate fi data, automat, pe seama purtatorului de cuvant, care n-a inteles ce a vrut sa spuna presedintele.

Nu ne ramane decat sa-i uram noroc dlui Popescu. Are nevoie.