Punctul pe Y / miercuri 19 mai 1999 Nr:

Viitorul NATO

NATO a sarbatorit intr-o atmosfera de lucru implinirea a 50 de ani de la infiintarea acestei importante aliante politico-militare defensive, generate de atmosfera pe care o crease pe continent razboiul rece. O sarbatoare fara alte focuri de artificii decat cele ale rachetelor Tomahawk pe cerul unei Iugoslavii devenite primul colectiv strategic activ din Europa al unicei supraputeri a momentului: America&Co. Nu cred ca vreunul dintre responsabilii NATO si-a inchipuit ca cele doua evenimente vor ajunge sa se suprapuna. Mai mult ca sigur, estimarea rezistentei sarbilor la valul de foc aruncat asupra lor de supersofisticata masina de razboi nu va fi depasit o saptamana. Socotelile de acasa nu se prea potrivesc; de regula, cu cele de pe teatrul de operatiuni. Cu mintea venita la cap, statul major NATO desfasoara planuri pentru o campanie de iarna (?!). lata, deci, un prim semn ca viitorul aliantei e asigurat. Ea va avea de lucru pana cel putin in pragul anului 2000, finele mileniului si al secolului in care s-au confruntat cele mai antagoniste ideologii si politici. Pe buna dreptate, ne intrebam ce va mai fi NATO in 2001 si in secolul care urmeaza.

Un raspuns - paradoxal - ar putea sa vina tocmai din ceea ce a stat la baza dezlantuirii atacului impotriva lui Milo-sevici si, implicit, a Iugoslaviei: ca institutiile internationale, gen ONU sau Helsinki, sunt depasite. Ca ele nu mai corespund nici raporturilor de forte si nici obiectivelor geostrategi’ce. Ca o noua ordine mondiala, al carei varf de lance este NATO - trebuie sa se manifeste in rezolvarea problemelor globale in fata carora ONU si-a demonstrat nu o data neputinta. Raspunsul de care vorbeam ar putea fi: nu cumva experienta iugoslava va dovedi ca NATO insasi poate fi trecuta in randul institutiilor depasite, incapabile sa mai raspunda comandamentelor momentului? Si raspunsul poate veni din doua directii: o data de la comunitatea internationala, tot mai excedata de faptul ca actiunea impotriva violentelor sarbesti se duce cu pretul unor violente infinit mai mari, si a doua oara de la comunitatea europeana, al carei orgoliu politic si economic este tot mai ranit de a se afla la remorca americanilor pana si in propriile sale afaceri 'interne'.