Punctul pe Y / miercuri 16 noiembrie 2011 Nr: 3402

Expertiza lui Geoana

Deja s-a vorbit mai mult decat o justifica valoarea personajului Mircea Geoana. Iar cel mai mult a vorbit despre el, el insusi. A facut-o intr-o maniera care poate fi inscrisa in analele narcisismului si ale demagogiei. Daca romanul naiv care l-a votat in 2009 ar fi avut acum ocazia sa-i asculte toate elucubratiile, cu siguranta ca ar fi pus stampila pe numele lui Basescu.
Ce a vrut, sau ce vrea, in definitiv, Mircea Geoana?

Respect! - clameaza el. Sa i se recunoasca expertiza - mai adauga. Sa fie lasat sa contribuie la prosperitatea partidului - concluzioneaza cu un zambet amar in coltul gurii.

Cine nu-l lasa sa faca toate astea? Pai, tocmai partidul de care tot el afirma ca s-a lipit ca marca de scrisoare si nu se va desprinde cu nici un pret. Nici cu acela al excluderii. Cei cu mai multa imaginatie il vad deja pe fostul presedinte marsaluind singur si trist in urma alaiului pesedist, de care nu se poate lipsi datorita configuratiei sale interioare.

Ai chiar impresia ca a fost un soi de copil de trupa, care a crescut cu icoana liderilor istorici in minte si care a lasat totul la o parte cand a fost vorba de partid si de interesele acestuia.

In realitate, portretul-robot al lui Mircea Geoana este cu totul altul. El s-a atasat de formatiunea aflata la putere atunci cand a dorit sa-si traseze o cariera diplomatica. S-a dat bine pe langa sefi si s-a trezit ambasador in America la o varsta cand altii inca mai unicenicesc prin debaralele ambasadelor. A dovedit o capacitate de reactie rapida atunci cand “idolul” sau Iliescu a pierdut alegerile, trimitandu-i noului presedinte un fax devenit celebru (se mai afla inca in seiful lui Constantinescu) prin care vestejea regimul cripto-comunist. A beneficiat de toleranta acestui regim, care nu numai ca l-a lasat la post, cand a revenit la putere, dar l-a mai si facut ministru de Externe, pe motiv ca intre timp isi facuse cunostinte pe la Washington. Cat despre partid - a devenit membru abia intr-un tarziu, fortat de cei care l-au aruncat in prima sa lupta electorala - cea pentru primaria Capitalei unde, tot facand pe americanul, a pierdut cu succes in fata lui Basescu. Si cand parea ca totul se terminase pentru el, s-a trezit presedinte al partidului, ca rezultat al disputelor interne si a prevalentei aripii baronale, ce-si vedea interesele amenintate de promisiunile de curatenie ale lui Iliescu. Hrebenciuc, Mitrea si alti cativa au facut din el un soi de Agamita Dandanache mai tanar si mai englezit, caruia atat de mult i-a placut sa fie sef incat a sacrificat aproape orice pe altarul mentinerii sale in functie. A vrut sa-l excluda pe Iliescu, l-a scos din functie si l-a marginalizat pe Nastase, si-a format “cercul” sau clientelar cu care a pierdut toate rundele de alegeri care au urmat. A facut paguboasa alianta cu PDL-ul de dragul cascavalului senatorial si si-a plasat partidul intr-o semi-perpetua opozitie. Cand i s-a intamplat lui ceea ce a facut el altora, a manifestat o profunda dezamagire, practicand un soi de politica pe cont propriu, paralela si inegala cu cea a partidului.

Cam asta este expertiza lui Mircea Goeana. Statura sa politica nu a fost niciodata data de o valoare intrinseca. Ea s-a datorat, fara exceptie, functiilor care i-au fost incredintate. Iar lipsa sa de realism nu a fost niciodata mai izbitoare decat atunci cand si-a facut cunoscuta intentia de a candida din nou la presedintie.

Punct!