Punctul pe Y / vineri 17 august 2001 Nr: 397

Bal la taranisti

Ceea ce se petrece, practic de la pierderea alegerilor incoace, la taranisti, seamana cu una dintre scenetele din comedia dell'arte, in care caracterele personajelor pot fi recunoscute de la mare distanta, ele capatand valente generice pentru categorii intregi. Revazandu-i astazi, in hainele comediei pe tragedienii de ieri ai guvernarii, mai ca-ti vine sa te intrebi cum au ajuns astia actori. Pardon, politicieni. Domnul profesor Marga, de pilda. De ce n-o fi stat dansul cuminte, la catedra, sa scrie studii despre marxism… pardon, taranism, in loc sa se agite pe la televiziune aratand cum va schimba el numele si orientarea partidului. Sarcina imposibila deoarece, dupa cum bine se stie, tot prostul tine la numele lui, chiar daca e de ras. Cat despre orientare, una care nu exista nu are cum sa fie schimbata. Marga este un Don Bartolo perfect. Dupa cum Lupu este un fel de Gargantua sau un fel de Pacala cu dreptul la baza. Chirita - un Rica Venturiano. Om cu idei, dar pe care nu stie sa le exprime. Si mult prea ocupat pentru a face poze. De grup. Ei, cu nenea Ciorbea e o alta poveste. Cu larghete am putea vedea in el un Don Quijotte, calare pe o Rosinanta ANCD-ista, luptandu-se cu morile de vant pedeserist. Visand cu ochii deschisi la Dulcineea, motiunea cei poarta numele. Domnii Sarbu si Muresan fac o pereche reusita, un tandem ilustru: Farfuridi si Branzovenescu. Daca-i tradare sa o stim si noi! Dar nu ne autosuspendam nici morti. Nu dam apa la moara hidrei pesediste! Din stal, Diaconescu contempla scena gandindu-se melancolic: cine or fi baietii astia ca nu-i mai tiu minte? Tineret taranist? Colegi de puscarie? Specialisti? Mister. Venerabilul atipeste, cu toata larma din scena pe care personajele s-au prins intr-o hora: hora unirii tuturor fortelor taraniste, pentru refacerea partidului si a credibilitatii sale. Din stal se aud cateva aplauze anemice. Sunt niste membri de partid ramasi in sala inca de pe vremea lui Maniu.