Punctul pe Y / vineri 05 august 2011 Nr: 3335

O societate cu handicap

Una dintre primele gaselnite post-revolutionare a fost handicapul: daca pe vremea lui Ceausescu lucrurile erau foarte stricte, medicii neavand curaj sa diagnosticheze handicapul decat in cazurile mai mult decat evidente, de teama “cercetarilor” Securitatii, dupa aceea a batut un vant de libertate aproape toal. Au aparut handicapuri dintre cele mai variate, ca ciupercile dupa ploaie, care au impodobit cv-urile unor persoane care in felul acesta isi rotunjeau veniturile. Este celebru unul dintre primele cazuri, al unui sef de la finantele publice ale Capitalei, care primea compensatii consistente (racordate, procentual, la leafa pe care o avea) pe motiv de surzenie sau cam asa ceva.

Desigur, valul acesta de handicapati care a actionat ca un tsunami asupra bugetului asigurarilor sociale a fost generat de permisivitatea sau de lacunele etice de care au dat dovada unii medici, care au transformat propriile cabinete in fabrici de certificate, care la randul lor au fost validate cu usurinta de comisiile abilitate. Presa relata nu de mult despre situatia dintr-o comuna timiseana in care un sfert din populatie avea certificate de orbi, desi oamenii trebaluiau prin gospodarii si conduceau chiar masinile. Recent, noul ministru al Muncii, Sebastian Lazaroiu, a facut publica situatia unor falsi handicapati, cu afectiuni psihice, grupati intr-o organizatie condusa de o cucoana careia instantele in fata carora erau contestate certificatele respective ii acordau credit deplin, desi - potrivit diagnosticului propriu - aceasta era iresponsabila. Dealtfel, aici, in zona afectiunilor psihice se situeaza si grosul abuzurilor din ultima vreme, fiind vorba de diagnostice care nu se bazeaza pe evidente, ca in cazul schiopilor, ciungilor sau orbilor.

Ce vreau sa spun: ca daca in Romania nu se poate acorda o atentie reala, de calitate, persoanelor cu handicap, acest lucru se datoreaza tocmai diseminarii excesive a acestor categorii, care dupa unele statitici ar numara mai mult de un milion de persoane. Fondurile pe care-si permite Romania sa le aloce in aceasta directie se dilueaza vadit, fiind consumate de o patura de profitori care pagubesc statul de doua ori: odata prin frauda incasarii de venituri nemeritate, iar a doua oara prin absenta lor de pe piata muncii.

Revizuirea dosarelor de handicap, demarata nu demult, e o treaba greoaie, ale carei rezultate vor intarzia. Este necesara mai degraba o revizuire a legislatiei si o inasprire a sanctiunilor atat pentru cei care fraudeaza direct statul in acest fel, cat si pentru cei care le favorizeaza demersul. Abia atunci vom putea spune ca incepem sa ne aliniem principiilor europene care guverneaza aceasta categorie de semeni ai nostri, fata de care continuam sa avem mari datorii morale si materiale. E vorba insa despre cei reali…