Punctul pe Y / luni 18 iulie 2011 Nr: 3324

Averea lui DIP

La aproape sase ani de la iesirea PSD de la guvernare si a lui Dan Ioan Popescu din guvern, „mana lunga” a regimului Basescu il ajunge pe unul dintre „pestii mari” pe care noua putere promitea sa-i prinda in navodul justitiei pentru a-i prezenta lumii bune, doritoare de exemple concrete de combatere a coruptiei.

Este, practic, prima decizie - chiar daca nu definitiva - a justitiei care sanctioneaza acumularile ilicite ale unor politicieni care s-au aflat in importante functii publice.
Pentru unii, stirea aceasta se poate sa nu aiba efectul asteptat. Mai ales pentru aceia care nu sunt inzestrati cu o memorie prea buna. Pentru ca Dan Ioan Popescu nu a mai fost una dintre vedetele obisnuite ale scenei politice. Dupa ce a indeplinit, pentru o scurta perioada, functia de ministru al Industriei in guvernul Vacaroiu, Dan Ioan Popescu a revenit in forta in 2000 cand, ca ministru al Economiei, s-a dovedit a fi unul dintre cei mai redutabili membri ai echipei premierului Nastase. Avand pe mana resursele energetice ale tarii, de numele sau se leaga controversatele contracte pentru gazul rusesc, incheiate cu companii germane, sau atribuirea unor cote importante din productia de electricitate unor companii privilegiate.


Acuzele de coruptie - neconfirmate - l-au insotit pe Dan Ioan Popescu pana in momentul in care „cercetatorii” averilor demnitarilor au descoperit diferente importante intre declaratiile oficiale si realitatea din teren. Tip metodic si prevazator, DIP a venit cu o bogata documentatie care atesta ca averea sa provenea mai degraba din mostenirea si agoniseala nevestei, decat din leafa sa de demnitar. Din cele vreo 5 milioane reclamate initial, justitia a retinut in cele din urma doar bunuri de vreun milion de euro care nu puteau fi justificate, dispunand confiscarea lor. Decizia nu este definitiva si DIP mai pastreaza o sansa de a-i convinge pe judecatori ca este curat ca lacrima.


Spuneam, la inceput, ca unii vor fi surprinsi nemaiamintindu-si sau nestiind cine este Dan Ioan Popescu. Veritabil artizan al low-profile-lui, el s-a retras intr-un partid mai mic si intr-o functie mai putin expusa, unde a putut sa beneficieze de agoniseala originala si - de ce nu? - sa o sporeasca in asa fel incat paguba previzibila sa se diminueze considerabil.