Punctul pe Y / joi 02 iunie 2011 Nr: 3299

Proorocul Isarescu ne mai serveste trei vaci slabe

Indiscret si imprudent cum il stie o lume intreaga, cel mai important consilier al guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, a dat drumul pe piata presei unei adevarate bombe: cica inca de prin 2000, guvernatorul i-ar fi spus lui Romano Prodi, pe atunci presedinte al Comisiei Europene, ca vor urma sapte ani “buni” si apoi alti sapte “rai.”

Prima intrebare pe care si-o poate pune un traitor la vreme de criza este urmatoarea: de ce abia acum ne spune dl Vasilescu ce-a spus dl Isarescu acum 11 ani? Apoi: abia acum i-a facut marturisirea? Cu ce scop? Va confirma Prodi varianta consilierului?

Punand putin lucrurile in ordine cronologica, hai sa recapitulam: deci, in 2000, cand Europei nu-i era nici rau, nici bine, Isarescu il informeaza pe seful acesteia ca va avea parte de o etapa biblica, in care totul va inflori si va prospera. Probabil ca Prodi a tinut cont de aceasta informatie, pentru ca in 2004 a parasit functia bine platita si vazuta de la Bruxelles si s-a intors acasa, ca sa fie prim-ministru. A fost pana in 2008 - fix la termenul evocat de guvernatorul nostru ca final al perioadei de miere si lapte - cand l-a lasat pe bietul Berlusconi sa ia in piept criza si aversiunea pudicilor italieni fata de nevinovatul joc bunga-bunga.

Ce a facut Mugur Isarescu? A ramas consecvent pe baricada, infruntand si binele si raul. Daca mi-aduc bine aminte, le-ar fi zis ceva lui Boc si lui Basescu, dar acestia nu l-au ascultat, convinsi ca criza va ocoli gentil Romania. Ca s-au inselat, nu este vina guvernatorului. Atent la meandrele concretului, acesta a observat scaderea cantitatii si calitatii cramposiei de la Dragasani, avand astfel cea mai buna confirmare a temerilor sale…

Sa revenim insa la indiscretia Vasilescului: ce vrea sa ne spuna cu dezvaluirea sa? Parerea mea este ca ne-a avertizat, intr-un mod elegant, ca iesirea din recesiune nu este totuna cu iesirea din criza, ca la anul nu se va ivi soarele bunastarii pe ulita noastra si ca, practic, mai avem de asteptat inca trei ani ca sa se implineasca pilda Vechiului Testament. Asadar, nu va faceti iluzii, baieti, nu va suflecati manecile ca sa culegeti “roadele” guvernarii, pentru ca parul cu malaiete va mai avea cel putin trei sezoane proaste in care va trebui sa va multumiti cu paduretele din livada devastata de hoti, a statului.

Ce va fi dupa aceea? Asteptam urmatoarea confesiune la urechea consilierului…