Dupa aproape sase ani, intr-o alta catastrofa aeriana (devenita, vai, atat de familiara noua) alti doi generali de Interne trec dincolo de hotarele vietii. In decembrie '89, Nuta si Mihalea reprezentau varful de lance al unei represiuni brutale, primare, tresele de generali capatandu-si-le pentru obedienta si zelul cu care incalcau o lege - si asa formala - pentru a face pe placul stapanilor supremi. In septembrie '95, Bunoaica si Sandu reprezentau veritabile repere de profesionalism si etica, intr-un minister care este inca departe de a fi reusit sa faca din aceste doua categorii o regula. Spirit dinamic si reformator, Ion Bunoaica era pe cale de a desavarsi procesul de modernizare al unei institutii - Jandarmeria - careia viguroase radacini istorice ii dadeau dreptul la o demnitate care-i fusese rapita. Fire deschisa si profund cinstita, Ion Eugen Sandu se instalase in avanposturile unui demers real impotriva coruptiei si a ilegalitatii, actionand cu o convingere care lipseste majoritatii campionilor acestei campanii ce se dovedeste mai mult de forma. Disparitia lor tragica poate da nastere la speculatii de tot felul si nu ma indoiesc ca asa se va si intampla. Cred insa cu toata convingerea ca tragedia de la Mogosesti, petrecuta in chiar ziua in care Jandarmeria isi aniversa crearea, indiferent de cine si ce se face raspunzator de ea, va avea efectul dramatic al temporizarii unui proces de care societatea romaneasca, in ansamblu, si institutiile carora cei doi le-au apartinut, au nevoie mai mult ca oricand: evolutia spre democratie, competenta si demnitate.