Punctul pe Y / joi 29 iunie 1995 Nr:

LOBBY-UL ROMĀNESC

Cat de important este lobby-ul (varianta legala a traficului de influenta) in general, si pentru o tara ca Romania, in special, este aproape inutil de demonstrat. Putem face, mai degraba, o demonstratie negativa, aratand consecintele lipsei unui lobby atent si organizat in evolutia greoaie si sinuoasa a tarii noastre pe piata democratiei sau punand in evidenta modul inteligent si suportul material consistent cu ajutorul carora vecinii nostri de la Vest isi sustin interesele, cu precadere acelea care ne sunt noua defavorabile. Imaginea Romaniei in lume este promovata oficial pe apucate si pe sponci si nu este de mirare ca rezultatele sunt pe masura. Sau, fortand putin lucrurile, putem spune ca sunt chiar mai bune decat ar justifica si cantitatea si calitatea eforturilor depuse in acest sens. Si asta pentru ca avem sansa ca printre romanii din diaspora sa se numere cativa oameni care nu numai ca-si iubesc tara, asa cum este ea (la urma urmei, nici familia si nici locul de nastere nu ti le alegi), dar au si influenta necesara pentru a determina mutatii favorabile. Este interesant de observat ca majoritatea acestor lobby-isti din convingere sunt oameni afirmati in zona spiritului si a performantei. Un Tiriac, un Dimitrie Sturdza, un llie Nastase, o Mariana Nicolesco, un Eugen Mihaescu sunt activisti voluntari intr-un domeniu inaccesibil activistilor de profesie, iar efortul lor nu numai ca nu este vreodata rasplatit, dar nici macar cuantificabil nu e. Deocamdata, pe umerii lor se sprijina lobby-ul romanesc, pentru o Romanie cu fata romaneasca.