Punctul pe Y / miercuri 14 iunie 1995 Nr:

OPOZIŽIA SINDICALA

Cu aproape 24 de ore inaintea celei mai aprige ofensive sindicale anuntate din acest an, care si-a propus, in termeni radicali, sa termine cu actualul guvern, este posibil sa asistam la clasica pupaceala din Piata Universitatii ce consfinteste o noua victorie a ambelor tabere, pentru ca in razboaiele noastre democratice, oricat ar parea de ciudat, nimeni nu pierde. In acest fel Executivul isi ia o piatra de pe suflet intampinand cu mai mult optimism mitingul de astazi al Opozitiei, de care dealtfel nici nu cred ca s-a temut prea tare. Devine tot mai evident faptul ca in balanta Putere-Opozitie, o alta opozitie ia locul celei parlamentare. Este opozitia sindicala, mai radicala in propuneri si mai concertata organizatoric. Daca opozitia parlamentara nu-si poate permite altceva decat niste simple rasteli de genul PL'93, prizoniera a comoditatii si ineficientei sale cronice, opozitia sindicala, animata de veleitarismul si setea de putere ale liderilor sai, poate sa produca acea rasturnare despre care lumea isi inchipuie, in general, ca ar putea aduce ceva mai bun. Dar opozitia sindicala este, la randul ei, prizoniera unui tip de conflict comod: ea are nevoie de adversar pentru a-si putea arata muschii. Demiterea guvernului n-ar face altceva decat sa o lipseasca de partenerul de dialog (era sa zic santaj), fara de care ea insasi nu-si mai gaseste rostul. Este ceea ce ma face sa cred ca toate confruntarile de acest fel vor continua dupa o logica proprie a jocului, pana la urmatorul scrutin general, spre dezamagirea opozitiei parlamentare careia ii place atat de mult sa creada ca o manipuleaza pe cea sindicala, incat aproape se autoconvinge de acest lucru. Cand, in realitate, situatia pare sa stea absolut invers.