Punctul pe Y / marşi 13 iunie 1995 Nr:

MARTI, 13...

Aniversarea a cinci ani de la debutul catastrofalelor evenimente cunoscute sub numele generic de '13-15 iunie' are si ea loc intr-un moment pe care superstitia il califica a fi deloc fast. Nu sunt superstitios, dar imi amintesc faptul ca zvonul (deloc primul) despre preparativele unei 'lichidari' a Pietei Universitatii in zorii zilei de 13 iunie mi-a provocat un sentiment de ingrijorare si de confuzie. O confuzie sporita de comunicatul ciudat al procurorului general, incriminand o situatie ce era pe cale de a se dezintegra in mod natural din lipsa de combustibil, dupa prea multa incandescenta. Ce s-ar fi intamplat daca nu s-ar fi luat aceasta decizie pripita, este greu de estimat, dupa cum greu de estimat este si buna credinta cu care a fost gandita si impusa. Cert este ca superstitia s-a confirmat atunci din plin si data aceasta de 13 poate ramane in calendarul negru al romanilor ca una dintre cele mai rele si cu consecinte de-a dreptul ireparabile. Atunci s-a produs cea mai adanca falie in societatea romaneasca postdecembrista ce aspirase, din toate puterile ei, dupa calvarul totalitar spre un eden al democratiei. Explicatia consta, probabil, in enorma cantitate de intoleranta secretata de-a lungul decenilor de mit al consensului si in nevoia de defulare violenta intr-un moment in care tinta principala a resentimentelor disparuse prea repede si definitiv. Atunci s-a declansat un proces care astazi este departe de a fi incheiat si care perpetueaza o flagranta lipsa de apetit pentru dialog. Or, in absenta dialogului, democratia nu e altceva decat un totalitarism de-a-ndoaselea.