Punctul pe Y / joi 17 august 1995 Nr:

CELULARUL

O societate pe cale de a se structura si ierarhiza are nevoie de blazoane, de insemne. Unul dintre acestea este telefonul celular. El este un soi de permis pentru lumea buna. Pentru lumea importanta, ocupata, aflata in permanent contact cu realitatea si cu interesele. Care nu se poate lipsi de acest ombilic tehnic nici in cele mai intime momente ale existentei sale. Pentru ca, de ce sa nu o recunoastem, telefonul celular este ceva ce tine de domeniul magiei, al irealului unor dorinte despre care nu puteai crede ca s-ar putea implini. Un ajutor nepretuit pentru cei care, din varii motive, trebuie sa poata raspunde in orice moment la apel, dar si o realitate extrem de incomoda atunci cand - vorba umoristului cinic, Ambrose Bierce - nu ai nici o sansa de a-i tine la distanta pe cei pe care nu-i agreezi.

Bucurestiul si cateva zone din tara sunt racordate de vreo doi-trei ani la aceasta retea si cererile au crescut spectaculos. Eterul a inceput sa nu mai faca fata traficului si, de la o vreme ielefonul celular incepe sa-si reduca semnificatia la aceea de blazon sau de/ecuson pentru high-life. Pentru ca de folosit este din ce in ce mai greu, in ciuda tarifelor exorbitante. Cand ti-e lumea mai draga si frige pamantul sub tine, afli ca numarul pe care-l cauti fie nu exista (?), fie nu poate fi apelat. Portiuni intregi din oras sunt 'pete albe' unde semnalul nu ajunge sau se pierde foarte usor. Lacomia antreprenorilor face ca logistica sa nu tina pasul cu dezvoltarea (ca sa nu mai vorbim de dubioasa alegere a benzii de frecventa, necompatibila cu restul Europei), iar telefonul celular sa constitiie, pana una-alta, un soi de impozit pe aroganta. Si nu un serviciu public.