Punctul pe Y / Monday 14 August 1995 Nr:

AUDIENÞÃ LA DUMNEZEU

Existã momente în viaþã când realizãm cã nici o instanþã pãmânteanã nu ne mai este de folos Âsi ne îndreptãm atunci gândurile Âsi speranþele spre acela pe care-l considerãm a fi directorul executiv al vieþii noastre în situaþiile limitã. Dumnezeu este, de regulã, recursul nostru extraordinar Âsi, asemeni oricãrui VIP, existã Âsi în ceea ce-l priveÂste o suitã de reguli bine precizate, între care Âsi aceea cã anticamera eternitãþii este biserica. Ne îndreptãm, deci, paÂsii spre lãcaÂsul de cult atunci când toate celelalte drumuri ne apar
zadarnice Âsi pline de deÂsertãciune, cu speranþa secreta ca Domnul are ochi Âsi urechi numai pentru nevoile Âsi suferinþele noastre nu Âsi pentru orgolii, egoisme Âsi necinste. Este, însã, dreptul nostru fundamental sã sperãm Âsi nimeni, nici chiar Cel de Sus, nu ni-l poate lua.

Toate religiile uzeazã de aceastã formã de dialog cu eternitatea. Porþile moscheelor, sinagogilor, catedralelor sunt întotdeauna deschise Âsi accesul pãcãtoÂsilor se face fãrã nici un fel de opreliÂsti. Numai pravoslavnica noastrã bisericã ortodoxã pare sã aibã alte reguli. Mare parte din zi Âsi bunã parte din sãptãmânã uÂsile bisericilor sunt zãvorâte pentru cã Dumnezeul nostru este, probabil, un birocrat care nu doreÂste sã fie deranjat când i se nãzãreÂste oricãrui nevrednic, dacã nu cumva regula nu este fãcutã de unii dintre comozii sãi slujitori. Audienþa la Domnul poate avea loc, ca la Primãrie, în anumite zile si la anumite ore si cred cã nu este de mirare cã în asemenea condiþii ritul majoritar pierde vãzând cu ochii credincioÂsi în faþa celor a cãror politicã rãmâne cea a uÂsilor deschise.