Demisia unui inalt functionar, precum generalul Victor Marcu, director adjunct al Serviciului Roman de Informatii, nu este un lucru obisnuit in structurile de putere ale Romaniei de astazi. Exista o tendinta - generata poate de ideea unei replici la sistemul anterior in care nu exista, practic, decat varianta demiterii brutale a celui care nu mai prezenta incredere sau interes - ca omul asezat intr-un scaun sa ajunga a-l considera pe acesta ca pe un drept viager al sau si sa nu accepte ideea ca cineva ar avea competenta sa i-l conteste. Este notoriu cazul Florica, in care fostul comisar general a declansat o campanie nationala de proteste in urma punerii sale pe liber, confectionandu-i-se, cu ajutoare deloc dezinteresate, o aura de victima a luptei cu coruptia. De aceea linistea si calmul (poate doar aparente) care inconjoara proaspata demisie mi se par ciudate. Mi se pare ciudat ca dl Marcu sa-si dea, asa, pe nepusa masa, demisia si, mai mult, nici macar sa nu o comenteze. La fel de ciudat este si slabul apetit pentru comentariu al SRI-ului, unde precedentele iesiri din schema de comanda au generat nu putine valuri si au adus presa in pragul isteriei. Am sentimentul ca de data asta s-a intamplat ceva mult mai serios si, probabil, mult mai grav si ca formula demisiei nu a fost altceva decat solutia unei iesiri elegante dintr-o situatie de criza, a carei gravitate excludea posibilitatea dezbaterii publice.