AXA BERLIN - BUCUREÂSTIVizita în România a preÂsedintelui german Roman Herzog, la doar câteva zile dupã manifestãrile care au sãrbãtorit aniversarea victoriei aliaþilor împotriva lui Hitler, pare sã aibã o conotaþie aparte. La festivitãþile din cele trei capitale europene au fost invitaþi, de-a valma, Âsi învingãtori Âsi învinÂsi. Cancelarul Kohl a participat, impunând însã anumite condiþii, de pe poziþia învingãtorului de astãzi. Noi am participat fãrã sã Âstim exact calitatea pe care o avem acum. Pentru cã atunci am Âstiut: învinÂsi! NiÂste învinÂsi care au contribuit, prin gestul Âsi eforturile lor, esenþial, la victoria învingãtorilor. Vizita lui Herzog apare, în acest context, ca un gest consolator la adresa unui fost aliat pe care, însã, Germania nu este încã foarte hotãrâtã cum sã-l trateze. Dl Herzog este a treia persoanã importantã din ierarhia politicã germanã care vine în România. Au mai fost cei doi miniÂstri de externe, Genscher Âsi KinkeI. Dl Herzog este preÂsedinte, dar constituþia republicii federale îi conferã mai mult un rol decorativ, puterea rãmânând în mâinile cancelarului Kohl. Iar pentru acesta România nu pare sã reprezinte un pion serios pe tabla de Âsah a noii Europe. Printr-o astfel de atitudine Germania ne dã de înþeles cã nu a venit momentul reconstituirii unei axe Berii n-BucureÂsti. Ea trece acum clar doar prin VarÂsovia, Praga Âsi Budapesta Âsi în nici un caz domnul Kohl nu poate fi fãcut rãspunzãtor de acest lucru. Cu atât mai puþin dl Herzog. |