Pornind de la Âslagãrul lansat în 12 ianuarie '90 de asistenta de la hematologie ne putem întreba, acum, la împlinirea a doi ani de când guvernul Vãcãroiu a intrat în pâine, ce a fãcut Executivul nostru drag Âsi scump în acest interval?
Ni se va rãspunde, cu siguranþã, cã s-a procedat la punerea în practicã a unor mãsuri absolut necesare, de-a dreptul sinucigaÂse, ocolite sistematic de precedentele guvernãri: reducerea totalã a subvenþiilor Âsi implementarea TVA-ului; cã s-a trecut cu bine prin douã ierni grele; cã s-au dezamorsat în ultima clipã mai multe greve generale; cã Âsomajul n-a evoluat spectaculos; cã rata inflaþiei s-a mai domolit Âsi cã raportul leu -dolar a cunoscut un relativ echilibru...
Nu ni se va spune, aproape la fel de sigur: cã stagnarea economicã este încã un deziderat, dupã cinci ani de reformã, iar relansarea o viziune nebuloasã; cã reforma însãÂsi stã pe loc, în lipsa instrumentelor fundamentale Âsi în ciuda gãlãgiei executive care se face pe marginea ei; cã nivelul de trai scade concomitent cu creÂsterea preþurilor; cã sãracii sunt mai sãraci; cã fiscalismul excesiv sugrumã timidele încercãri de a face producþie realã; cã, în ciuda eliminãrii subvenþiilor, peste jumãtate de milion de salariaþi trãiesc sigur din subvenþii. Cã este o lehamite generalã Âsi generatã de sentimentul de insatisfacþie al unei þãri fatã de schimbare si de sentimentul lipsei dorinþei de schimbare. ÃŽn rest, toate bune Âsi frumoase, iar la varã cald...
