Punctul pe Y / marži 14 martie 1995 Nr:

INGHEŽUL DE DUPĆ DEZGHEŽ

Primavara asta buimaca, ce s-a napustit cu temperaturi maxime in luna celor minime, ne ofera un potrivit motiv de meditatie asupra destinului nostru, caracterizat prin spectaculoase reculuri in chiar momentele in care suntem gata sa ne facem cruce pentru ca am scapat de greu.

Peisajul trist al comuniunii dintre florile inghetate in pomii dezmeticiti si zapada asternuta grijuliu peste coltul verde al ierbii imi evoca din nou aceasta conditie careia nu reusim sa-i gasim antidotul. Aproape fiecare semn de dezghet din istoria noastra a fost rapid sanctionat de viscole si geruri memorabile. Daca ar fi doar sa pomenesc perioada anilor '68 - 71, vom putea face o interesanta paralela intre euforia reflexelor primaverii pragneze si a accesului (neasteptat) de demnitate nationala, si amorteala 'revolutieskculturale' ce avea sa debordeze in economie si societate cu accente paroxistice. La fel, as indrazni sa spun, mugurii sperantei care au plesnit in 22 decembrie 1989 si in zilele ce au urmat, au fost rapid ofiliti de violenta si intoleranta unei societati care, scapate de sub control, a dat la iveala parca tot raul din ea.
Care ar fi solutia? - una psihologica, caci despre asa ceva este vorba. Eu stiu ? Sa ne fie frica sa speram ? Sa ne fie frica sa ne bucuram ? Sau pur si simplu sa avem intelepciunea de a lua lucrurile asa cum sunt si de a ne evalua, lucid, asa cum suntem?