Punctul pe Y / luni 13 martie 1995 Nr:

HOŽUL PRINS CU BANII NELUAŽI

Imi relateaza o persoana demna de toata increderea: cu vreo doua saptamani inainte de a fi arestat presedintele Credit Bank, Marcel Ivan, a primit o vizita in cursul careia a fost avertizat asupra consecintelor activitatii sale. intr-un moment de sinceritate, in loc de orice alta explicatie, acesta a intrebat scurt: 'Cat pot sa iau?' Dupa cateva clipe de perplexitate, interlocutorul i-a raspuns: 'Vreo sapte ani...'. 'Nu-i problema!' a fost replica incredibil de calma a celui care avea, intr-adevar sa fie arestat in ajun de Sfantul Ion. De altfel, modul in care s-a comportat in cursul anchetei a aratat, dincolo de cateva mici amanunte, o deplina 'impacare' cu soarta a presedintelui de banca cu mainile atat de bine varate in buzunarele depunatorilor.

Acest episod ma face sa cred ca in tulburea noastra tranzitie a intervenit un element de strategie infractionala fundamental: se fura deliberat, fara a se inlatura ipoteza sanctiunilor penale. Se pun banii frumos deoparte si, dupa vreo trei ani, se iese de la zdup si se traieste din agoniseala precarcerala. Este, daca vreti, si cazul lui Stoica, sau Popilean, si al lui Rosengren, si acela recent al unui anume Tilli. Totul, se pare, este sa furi mult, adica atat cat sa nu poti plati vreodata pentru ca, dincolo de 'cataractele' cercetarii penale, intervine blanda si intelegatoarea noastra justitie, unde, pana la urma, totul se aranjeaza. Este, cred, un sindrom pe care l-am ignorat si ale carui consecinte pot fi dintre cele mai grave.