Punctul pe Y / joi 29 decembrie 1994 Nr:

Verificarea tehnica a Guvernului

In Italia, a fost suficienta o singura motiune de cenzura pentru a-l inlatura de la putere pe cel mai spectaculos castigator al unui scrutin electoral din ultimii 40 de ani. in Romania, cea de-a sasea motiune de cenzura introdusa de Opozitie n-a facut decat sa ofere Executivului o noua certitudine, ca se afla la adapost de orice surprize. Descoperita tarziu si cu fervoare, motiunea de cenzura face deliciul unei opozitii ce pare a-si fi cantonat cautarile politice de actiune critica la acest nivel confortabil. Pentru ca, in absenta altor mijloace, motiunea este aceea care da impresia de combativitate si dinamism din partea unor forte care, altfel, nu s-ar prea regasi pe esichierul politic. Privita din punct de vedere tehnic, motiunea este o realizare a celei de-a doua legislaturi, prima necunoscand o asemenea formula, datorita lipsei de echilibru dintre fortele de Opozitie si cele ale Puterii. Domnii Roman si Stolojan n-au avut nici un moment a se teme de asa ceva, pentru dl Roman motiunea reprezentand doar satisfactia platonica de a face altuia ce dansului nu i-ar fi placut.

Absenta reala a dorintei de compromitere a statu-quo-ului face din motiune mai degraba o 'verificare tehnica periodica' a motorului Executivului, inutila din moment ce nu reuseste sa-l scoata din circulatie. Din pacate, operatiunea se face cu pretul amanarii unor pachete de legi importante ce nu mai pot fi discutate in unitatile de timp in care alesii poporului se injura reciproc. La o socoteala simpla, sase motiuni ar fi putut insemna cel putin de doua ori pe atatea legi importante. Ca nu s-a intamplat asa, este de vina doar democratia...