Punctul pe Y / marți 15 februarie 2011 Nr: 3228

Iluzia libertatii

Egiptul sarbatoreste o noua zi de libertate. O libertate asteptata mai bine de 30 ani, timp in care ultimul faraon si-a impus vointa cu o duritate indelung exersata de-a lungul ultimelor sapte milenii.

Ceea ce s-a intamplat in Egipt este cu atat mai impresionant cu cat regimul de acolo parea unul dintre cele mai puternice, mai eficiente si mai bine organizate pentru a exclude orice urma de rezistenta si de impotrivire. La baza sa statea una dintre cele mai puternice armate din zona si organisme de represiune bine puse la punct. Data fiind conditia sa de natiune aflata in prima linie a unei beligerante istorice, regimul lui Mubarak a fost sustinut de marile puteri tocmai pentru rolul sau de factor de echilibru intr-o zona in care un nou razboi global poate izbucni practic oricand. Nimic, sau foarte putine lucruri indicau faptul ca Mubarak era perceput ca un dictator nu doar de inamicii sai politici, fundamentalisti, ci de o mare parte a natiunii si ca plecarea lui, reclamata cu atata insistenta , ar fi putut produce un asemenea sentiment de usurare.

Sentimentul asta il cunoastem. L-am incercat pe pielea noastra. Nu stiu cat de asemanatoare ar putea fi considerate personalitatile lui Ceausescu si Mubarak. Cred insa ca exista cateva deosebiri fundamentale. In timp ce Ceausescu ajunsese sa fie ignorat si blamat de comunitatea internationala, inclusiv de Est, Mubarak s-a bucurat pana in ultima zi de increderea si respectul liderilor lumii - inclusiv ai Israelului. In timp ce Ceasuescu se considera el insusi un om providential, pe Mubarak il considerau altii. In timp ce pe Ceausescu Armata si Securitatea l-au abandonat la primul semn de slabiciune, Mubarak s-a bucurat de un suport aproape neconditionat din partea acelorasi institutii si este aproape sigur ca nu va impartasi soarta prietenului sau drag „din gradina din Carpati”.

O deosebire ar fi, poate, doar faptul ca in timp ce circula aprecierea ca Mubarak a strans o avere personala fabuloasa, Ceausescu n-a avut aproape nimic - el neconsiderand ca ar putea avea vreodata nevoie de ceea ce, oricum, ii statea la dispozitie permanent.

Romanii, ca si egiptenii, au considerat ca tot ceea ce le-a lipsit mai mult sub Ceausescu a fost libertatea. Nu mancarea, nu siguranta locului de munca, nu leafa modesta dar care se platea regulat, ci libertatea: dreptul de a-l injura pe dictator, de a-l contesta, de a revendica si un program mai lung la televizor, si circulatia cu masina proprie in fiecare duminica, si restaurantul deschis dincolo de ora zece seara.

Egiptenii traiesc, pentru cateva luni, poate, aceeasi euforie pe care au trait-o romanii. Au sentimentul ca sunt liberi si se bucura pe cat pot. Incet-incet vor descoperi insa si limitele acestei libertati, dar mai ales pretul pe care vor trebui sa-l plateasca. Pentru ca totul se plateste.

Nu sunt un nostalgic si nu as vrea, in nici un fel, ca istoria sa se intoarca la punctul unde ne-a lasat Ceausescu. Dar nici nu pot sa nu recunosc faptul ca am experimentat libertatea ca pe o dulce si placuta iluzie, care rezista pana la primul contact dur cu realitatea ce nu corespunde niciodata asteptarilor.