Punctul pe Y / vineri 21 ianuarie 2011 Nr: 3211

Generalul armatei de contabili prosti

Dl Gabriel Oprea, seful cu cel mai mare grad (militar) al Armatei, este pe cale de a se inscrie in lupta pentru titlul de cel mai incapabil ministru al Apararii.

Al 14-lea titular al acestui portofoliu s-a instalat la comanda in Decembrie 2009, odata cu intrarea in paine a ultimului Cabinet Boc. A fost o numire controversata, nu atat pentru abilitatile sale militare cat pentru ereditarea sa politica. Inaltat in gradul de politician de PSD, prin Adrian Nastase, care a facut din el, mai intai prefect al Capitalei si apoi ministru al Administratiei, s-a angajat in lupta pentru putere de dupa alegerile din 2008, organizandu-si o echipa de sustinatori care l-a propulsat spre scaunul „Internelor”, considerat la acea ora de catre PSD a fi portofoliul cel mai important. Luptele interne pentru controlul informatiilor si „pactul” secret facut de Oprea cu presedintele Basescu, au condus la retragerea sprijinului politic si, in final, la demisia sa. Odata cu demisia a urmat si disidenta politica: exclus din PSD, si-a cautat sprijinul in partida adversa, in care avea sustinatori de pe urma combinatiilor de afaceri cu Elenea Udrea si gruparea lucrativa a acesteia. A fost - spre surprinderea generala - avansat la cel mai inalt grad din armata romana - general cu patru stele - impreuna cu doi dintre fondatorii noului sau partid (Ontanu si Iordanescu). A organizat gruparea Independentilor din Parlament, compusa din transfugi din PSD si PNL pe care i-a adus-o ca ofranda presedintelui, pentru formarea unei majoritati prin care Boc sa se mentina la guvernare. A primit, in schimb, portofoliul Apararii Nationale, reinnodand traditia sefilor militari, dupa lungul interludiu de civili de dupa Spiroiu.

In calitate de ministru Oprea n-a facut mare lucru pentru o armata tot mai subfinantata si confruntata cu probleme insurmontabile. Intre acestea, cea care l-a plasat intre ciocanul austeritatii guvernamentale si nicovala increderii din interiorul sctructurilor militare, a fost chestiunea pensiilor.

Refrenul „pensiilor nesimtite” pe care-l recita de zor premierul, viza si o serie de reprezentanti ai ostirii care reusisera sa prinda culoare de pensionare favorabile, profitand de ele. Alertei generate de aceste amenintari Oprea i-a raspuns prin declaratii solemne de genul „atata timp cat ma aflu aici nu voi permite...”.Inregimentat insa in „armata” lui Boc, sub comanda suprema a lui Basescu, n-a miscat in front cand mecanismele recalcularii s-au pus in functiune. Aparitia primelor taloane reduse, din Ianuarie, a declansat proteste ce s-au accentuat pe masura ce numarul celor care constatau ca iau mai putini bani crestea - inclusiv, sau mai ales, dintre cei cu pensii sub 3000 lei, despre care se dadusera asigurari ferme ca nimeni nu se va atinge de ele. Dupa o tacere stanjenitoare de vreo saptamana, in care n-a scos capul de la cutie, ministrul si-a trimis un pluton comico-fantezist de comunicatori, comandat de o doamna general de contabilitate, sa explice ceva de neinteles. Abia cand protestele au atins niveluri explozive a catadixit sa iasa si ministrul si - culmea - sa se lanseze intr-o diatriba la adresa presei si a opozitiei, care, chipurile, ar fi distorsionat mesajul pozitiv al recalcularilor.

Daca in orice alta tara in care onoarea militara mai are vreo semnificatie, ministrul si-ar fi dat demisia dupa acest episod, la noi se intampla exact invers. S-ar putea, chiar, sa fie promovat.