Punctul pe Y / vineri 07 ianuarie 2011 Nr: 3203

Caruta "certificatului energetic" - inaintea "boilor" legiuitori

„Certificarea energetica” a cladirilor trebuia sa intre in vigoare la 1 ianuarie 2010, conform legii din 2005 prin care Romania se alinia la exigentele europene in domeniu.
Adica, de aproape un an, orice vanzare sau inchiriere de imobil ar fi trebuit sa fie insotita de un „certificat” care sa ateste cat este de bine izolat imobilul respectiv si cat de bine rezista la pierderile de caldura si - implicit, cesterea facturii de incalzire. Nu ca Europa, si statul roman pe langa ea, sunt curiosi sa stie cum se comporta locuintele noastre (stiu foarte bine ca un fond locativ majoritar cu vechime, n-a prea tinut cont, decat in ultimii ani, de acest soi de cerinte) ci pentru a ne stimula sa cheltuim cu izolarea termica ca sa economisim resuresele - limitate - de producere a energiei.

O idee nobila care, la noi, cum se intampla in aproape orice domeniu, pune caruta in fata boilor si incurca lucrurile in loc sa le lamureasca.

Cerinta legii de a se utiliza cerficatele de la 1 ianuarie anul trecut n-a putut fi indeplinita pentru bunul motiv ca la acea ora nu existau suficienti experti care sa efectueze formele legale. Statul lui Tariceanu daduse legea, dar statul lui Boc uitase sa o puna in acord cu instrumentul sau de baza. Cei care au sesizat primii aceasta inadvertenta au fost notarii, din care legea dorea sa faca un soi de paznici benevoli ai aplicarii: ei au sesizat ca dupa ce si-asa se alesese praful de piata imobiliara din motive de criza, putinele tranzactii ramase nu se puteau face pentru ca trebuie asteptat cu saptamanile un auditor disponibil, numarul acestora fiind vadit insuficient. Situatia nu a fost cu mult mai buna nici la noul termen - 1 ianuarie 2011: multe judete nu se pot lauda, inca, cu mai mult de trei auditori! Asa incat, fiindu-le mai aproape camasa proprie decat cojocul auditorilor, notarii au decis, dupa ce au citit bine legea, care nu prevedea nici obligativitati si nici sanctiuni, sa aleaga o cale de mijloc pentru a putea functiona: UNNPR a dat o decizie interna, prin care tranzactiile imobiliare puteau fi efectuate cu consimtimantul partilor, acestea cunoscand la ce riscuri se expun si acceptandu-le.
Ei bine, chestia asta i-a revoltat peste masura pe auditori! Dupa ce si-au scolit membrii, i-au invatat ce si cum sa faca, asociatia lor a procedat ca orice institutie din Romania care primeste cadou un domeniu pe care sa-l gestioneze dupa cum o duce capul: si-au stabilit niste tarife nenegociabile, care incep de la vreo 200 de euro pentru un apartament de doua camere si ajung la peste o mie pentru vile. Cand trei sferturi din fondul locativ romanesc este format din case din paianta sau din materiale proaste, va dati seama ce reprezinta acest „bir” pe capul celor care vor sa vanda sau sa inchirieze. Dar pe auditori nu i-a apasat chestia asta, ci doar faptul ca notarii ii fac sa piarda niste onorarii grase, cel mai adesea fara nicio legatura cu realitatea. Pentru ca - asa cum spuneam, in stabilirea tarifelor ei n-au pornit de la ce trebuie sa faca, ci de la cat vor sa castige de pe urma acestui cadou pe care li-l face statul.

Desigur, tintuirea la stalpul infamiei a notarilor nu este un lucru complicat, mai ales ca, pana la criza, au avut si ei pacatele lor. Dar sa faci din ei tapi ispasitori pentru lacunele legii, redactata, dupa obicei, pe genunchi, si pentru lacomia unei categorii in cautare de castiguri usoare si garantate de stat, e prea mult. Si poate ca cel mai inteligent lucru ar fi fost sa se gaseasca o parghie prin care proprietarii si vanzatorii sa aiba si un beneficiu de pe urma acestor certificate, nu doar o scarpinare suplimentara a buzunarelor.