Punctul pe Y / vineri 24 decembrie 2010 Nr: 3198

Scena balconului

Dupa aproape exact 21 de ani, „scena balconului” de la Revolutie se reproduce intr-o varianta revazuta si adaugita.

In plina sedinta a Parlamentului, inainte de votul la motiunea pe legea Salarizarii, cea care consfintea taierile dure din lefurile bugetarilor, un bugetar de la postul public de televiziune, aflat in exercitiul functiunii a tinut sa-si exprime opinia intr-un mod ce putea sa devina tragic: s-a aruncat pur si simplu in capul alesilor, strigand lozinci de protest!

Fata de ce s-a intamplat acum 21 de ani, exista unele deosebiri. La Timisoara, revolutionarii au urcat in balconul Operei pentru a cere libertae. Nu s-au aruncat de acolo, pentru ca au crezut ca nu e nevoie si ca cei insarcinati cu ordinea o vor face cu metodele lor cunoscute (au facut-o, de altfel), La Bucuresti, Adrian Sobaru avea libertate. De 21 de ani. Avea dreptul de a-si expune sentimentele si convingerile - si a facut-o cu extrem de multa claritate. Sobaru, insa, se pare ca nu prea mai avea paine - prin paine intelegand resursele necesare unui trai decent pentru el si familia sa.

Evident, a te arunca de prin balcoane nu este o solutie. Ar fi chiar o mare tragedie nationala daca toti cei care trec acum prin greutati ar alege o asemenea varianta.

Daca este insa sa vorbim despre o semnificatie speciala a acestui episod, sa ne oprim putin asupra utilizarii sale ca arma de lupta politica impotriva Puterii, de catre o Opozitie pe care nimic nu o califica a fi mai buna sau mai priceputa, dar care intr-un asemenea moment se afla pe o pozitie avantajata. Pesedistii si penelistii au facut caz de indecenta deciziei de a se continua sedinta de parlament in conditiile evenimentului care tocmai avusese loc. Geoana s-a declarat socat. Boc a incercat chiar sa-i dea victimei o mana de ajutor. Fiecare a facut-o dintr-o alta perspectiva a interesului imediat: primul n-avea chef sa continue o actiune perdanta din start; al doilea vroia sa incheie cat mai repede acest episod incomod al motiunii. Pe amandoi ii asteptau lucruri mai importante decat spectacolul unui accident survenit intr-un moment atat de potrivit sau de nepotrivit.

Acuzele Opozitiei si darea pe dupa gard a Puterii reconstituie modul in care decurge dialogul politic in societatea democratica romaneasca in care solutiile la problemele nenumarate care se acumuleaza se pierd mereu in ceata intereselor particulare imediate. Si - fara sa fiu un amator de violente - mai ca-mi vine sa cred ca „solutia finala” ar fi sa-i aruncam de la balcon pe cei care nu se straduesc sa faca nimic din ceea ce in mod real ar trebui sa faca. Si sa-i inlocuim cu cei care credem ca au macar astfel de intentii.

Pana la (traditionala) proba contrarie...