Punctul pe Y / marşi 21 decembrie 2010 Nr: 3195

Accesul de verticalitate: recurs la tehnica "plesnirii peste bot"

In urma cu zece ani, Ion Iliescu - pe atunci lider al Opozitiei - soca lumea politica in special si lumea in general, prin recomandarea contondenta pe care o facea in legatura cu tratamentul ce ar fi trebuit aplicat unor congresmeni care venisera in America sa ne traga de urechi pentru niste...abateri de la buna purtare a unei tari mici si fara gonade internationale. „Trebuie plesniti peste bot!” - recomanda altfel pasnicul fost si viitor presedinte, in ideea ca n-ar trebui sa facem sluj in fata nici unor slujbasi fie ei si ai unor mari puteri.

Pentru o tara care s-a cam tarat in genunchi spre aproape toate organizatiile din care face parte, incepand cu Consiliul Europei si continuand cu Uniunea Europeana, chiar daca pretul pe care-l platea depasea cel mai adesea costurile, un astfel de gest semana cu fluieratul in biserica si nu putini au fost cei care l-au blamat public pe Iliescu, privind cu ingrijorare undeva in sus.

A fost nevoie de zece ani ca sa inregistram un nou gest de verticalitate, dupa ce am inghitit in sec de pe urma tuturor monitorizarilor si supravegherilor la care ne-au supus (uneori pe merit, alteori nu) cei care continua sa traiasca cu ideea ca ne-au facut o favoare primindu-ne in NATO si acceptandu-ne mortii de prin teatre de razboi cu care nu aveam nici in clin nici in maneca, sau in Uniunea Europeana, unde contribuim cu mai mult decat primim (chiar daca nu din cauza Uniunii). Dar asta e situatia.

Sincer sa fiu, ma bucur ca Traian Basescu - pana nu de mult adept al „teoriei licuricilor”, a avut, la Bruxelles, saptamana tercuta, un acces de verticalitate, plesnindu-i peste bot pe adeptii conexarii unor masuri tehnice cu altele politice in problema Spatiului Schengen. In fata amenintarilor deloc voalate ale reprezentantilor unor tari cu care ne-am contrat pe problematica tiganilor, ca vor propune amanarea integrarii noastre in Spatiul Schengen pana cand se vor rezolva nu stiu ce probleme de coruptie, Basescu a ricanat: ce-are coruptia cu...prefectura? Romania si-a facut temeinic temele pentru aderarea la Spatiul Schengen, s-a muncit (si s-a cheltiut) mult pentru indeplinirea criteriilor, existand reguli juridice clare in acest sens. Nu mai suntem dispusi - basta - sa acceptam alte criterii de monitorizare, ci doar o eventuala cooperare ca oricare dintre statele membre - le-a trantit-o Basescu colegilor, dandu-le de inteles ca, in calitatea de membru cu puteri egale, le putem da si noi batai de cap altora, cand se va ivi ocazia si cand veto-ul Romaniei le-ar putea provoca probleme. A fost o punere la punct chiar pentru inodorul si incolorul presedinte european, Van Rompuy, care-si daduse si el cu parerea ca n-ar strica o eventuala dezbatere pe aceasta tema, eventual prin Martie-Aprilie, adica taman dupa termenul de aderare de la 1 Martie.

Sunt sigur ca pozitia presedintelui Basescu va fi luata in seama si va dovedi ca, uneori, e necesara aplicarea tehnicii „plesnitului peste bot”.