Punctul pe Y / vineri 29 octombrie 2010 Nr: 3157

Esec marca "Ponta"

Anuntat cu surle si trambite, marele mars sindical nu a reusit sa aduca la Bucuresti cei 80.000 de sindicalisti pe care-i si-i propusese. Au fost, cu generoasa aproximatie, vreo 30.000, dar tot au dat orasul peste cap.

I-au dat si pe organizatori, care n-au fost deloc pregatiti sa gestioneze nevoile elementare ale unei asemenea multimi. Si nici mesajele - care au derapat rapid, odata cu imboldurile violente aduse de “agentii” de influenta din galeriile de fotbal, depistati ca extrem de activi de catre jandarmi. Entuziasmul protestatar s-a stins repede, manifestantii nemaiasteptand nici macar rezultatul final al votului, spre satisfactia unei bune parti a parlamentarilor Puterii, care au rasuflat usurati, refuzand sa-si mai imagineze ce s-ar fi putut intampla daca se punea in aplicare proiectul Robertei Anastase, de demolare a gardului Palatului Parlamentului.
Una peste alta, nici motiunea, nici lozincile, nici participarea unor politicieni nu au influentat rezultatul din aula Parlamentului. Entuziasmul fara noima care-i cuprinsese marti seara pe oamenii lui Ponta, care nu se stie cum reusisera sa contabilizeze 16 din cele 17 voturi ale “Puterii”, necesare motiunii, s-a topit pe fondul strategiei - imorale, dar sanatoase - a PDL-ului, care si-a tinut oamenii “incatusati” in banci, spre a-i feri de pacatul tradarii. Dealtfel, tradarea a fost cuvantul de ordine. Daca de cu seara cei convinsi erau niste persoane demne de toata increderea, ajutate sa vada lucrurile in mod corect, a doua zi au fost infieratii pentru tradarea de a nu-si fi tradat partidele din care faceau parte. Dealtfel, lungile discutii sterile pe marginea “nesanatoasei” implicari a pesedistilor in marsul sindical si al “umilintei” la care au fost supusi cei “fortati” sa nu voteze au facut deliciul zilei, dand prilejul unei spectaculoase exercitii de demagogie individuala si de grup.

Un lucru este cert: motiunea a fost un esec previzibil! Iar esecul poarta in totalitate marca “Ponta”. Este prima actiune de anvergura pe care o orchestreaza noul presedinte al PSD si din care nu se alege cu nimic, in afara de regretul unora dintre colegii sai dupa lideri mai autoritari si mai autorizati. Socialistii au refuzat sa vada, dincolo de slabiciunile evidente ale partii adverse, mobilizarea strategica a acesteia pentru conservarea pozitiilor pe care le detine. Si, desi calculul aritmetic arata limpede imposibilitatea unui alt scor, s-au leganat in iluzia ca lupta lor dreapta va sparge randurile aparatorilor. In absenta unei minime coordonari - care ma face sa-mi amintesc un alt esec notabil - cel al referendumului pentru suspendarea lui Basescu - pronosticul lui Antonescu s-a dovedit a fi corect. In mod cert, nici momentul si nici maniera in care a fost abordata aceasta motiune, n-au fost potrivite. Mai ales din perspectiva - decisiva, dupa mine - a inexistentei practice a unui “pas Doi”, care sa limpezeasca modul in care s-ar fi actionat daca motiunea ar fi fost adoptata. Este dealtfel, ceea ce a si constituit miza principala a arcului guvernamental: daca astia iau puterea, nu stiu ce sa faca cu ea! Astfel incat, in mintea multora dintre cei care, chiar daca si-au dorit si au inteles necesitatea unei schimbari, a prevalat ideea de a prefera raul existent in locul unui mai rau imprevizibil.