Punctul pe Y / joi 07 octombrie 2010 Nr: 3141

Ce-i de facut? (Daca mai e ceva ...)

Gazduita de eleganta aula a Universitatii Romano-Americane, ce-a de-a sasea reuniune a „Clubului de la Bucuresti” - fundatia creata de fostul presedinte Ion Iliescu pentru a-si continua demersurile teoretice, dupa epuizarea - constitutionala - a celor practice, a deschis marti seria unor dezbateri ce au ca motto: „Romania, incotro?!

Chiar daca nu este original, sloganul este potrivit. Intr-adevar, Romania se afla la un moment de cumpana, in care da senzatia unei nave ce pluteste in deriva, cu carma blocata si capitanul indisponibil. Echipajul este ori scapat de sub control, ori incompetent, iar pasagerii, inghesuiti in cale, habar n-am daca vor mai ajunge vreodata intr-un port ...

Mai vechea preocupare a lui Ion Iliescu - inca de pe cand mai era presedinte - de a schita un proiect de evolutie a societatii romanesti, a ramas intre copertile dosarelor ce au reunit contributii ale diversilor specialisti expuse pe parcursul reuniunilor de prin 2003 si 2004.

Diriguitorii de ieri si de azi au abandonat proiectele pentru ziua de maine, in favoarea celor de azi. Romania este, tot mai mult, o tara care traieste de azi pe azi si care si-a sacrificat deja viitorul in favoarea supravietuirii - nu conteaza cu ce pret. Cei aflati la comenzi au propriile lor idei si prioritati, pe care incearca sa le acordeze cu realitatea fara precedent a unui moment istoric complex si contradictoriu. Dupa o reteta valabila de doua decenii, orice Putere a stiut foarte bine ce are de facut cat timp s-a aflat in tribuna. Din momentul in care a intrat in joc, insa, toate strategiile au fost abandonate in favoarea unui joc la inspiratia momentului. Solutiile prevazute nu s-au mai potrivit situatiei tactice, iar schemele de joc se dovedesc sterile si neproductive.

Este randul Opozitiei social-democrate sa dea lectii si sa convinga ca stie ce nu stiu cei autorizati. Punctele de vedere expuse in cursul reuniunii de catre trei teoreticieni de substanta - Vladimir Pasti, Alexandru Athanasiu si Octavian Stireanu - s-au incadrat in strategia mai larga pe care socialistii o pritocesc in vederea revenirii la putere. Nu s-a vorbit, marti seara, despre Guvernul Boc, presedintele Basescu, Elena Udrea si Roberta Anastase. Nu s-au rememorat nici gafele sau stangaciile in lant ale actualei puteri. Vorbitorii au incercat sa se concentreze pe solutii. Radiografia rece a sistemului, efectuata de Pasti, a pus in evidenta elementul nevralgic al „distributiei”, transferand in politica termeni si concepte din marketing, intr-o succinta trecere in revista a paradoxurilor tranzitiei romanesti. Profesorul Athanasiu a navigat cu farmec printre componentele - unele utopice - ale „modelului european” iar Octavian Stireanu a dat un sens aplicat corecturilor necesare pentru readucerea societatii romanesti pe linia de plutire, pornind de la clasica interogatie „Ce-i de facut?”

Printre cei aflati in sala s-au numarat si presedintele social-democrat Victor Ponta (care, spre deosebire de Geoana, pare interesat si de chestiuni teoretice), Nicolae Vacaroiu, la una dintre primele sale aparitii publice dupa problemele de sanatate pe care le-a avut, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Razvan Teodorescu si alte cateva persoane si personalitati inca interesate de spectacolul ideilor.

Pentru o Romanie care are urgenta nevoie de solutii, astfel de laboratoare de dezbatere sunt mai mult decat necesare, si toate familiile politice sunt datoare sa ofere materia prima a modelului viitor, indiferent cine va ramane sau va accede la putere.