Emil Boc a fost victima unei strafulgerari, in cursul careia s-a vazut, cu ochii mintii, alaturi de Zapatero, Sarkozy si Merkel, pe un esafod inconjurat de flacarile crizei, privind darz spre cer, convins ca sacrificiul sau va salva poporul roman.

Daca este ideea domniei sale, inseamna ca incepe sa aibe derapaje de la ratiune si bun simt. Daca este a colaboratorilor sai, ar trebui sa-i dea afara, pentru ca il fac de bafta.

Emil Boc nu este un lider de sacrificiu. Uneori ma intreb si daca este un lider, si daca nu cumva a fost incarcat cu aceasta calitate fara voia lui si in pofida calitatilor reale pe care le are. Vocatia lui Emil Boc este de executant, nu de promotor. De a pune in aplicare orice bazaconie cu conditia ca sarcina sa-i fie incredintata de esalonul superior. Nu-si pune niciodata problema daca e corecta sau oportuna, pentru ca orice vine de sus nu poate sa nu fie corect sau oportun. Ca este de sacrificiu, e un lucru evident! Nici un politician nu va putea repeta o astfel de experienta fara ca aceasta sa-l devoreze lasand amintirii doar imaginea unui personaj fara vocatie, fara fler si fara performante ...

Alaturandu-se voluntar galeriei Zapatero-Sarkozy-Merkel, Boc ignora un lucru elementar: ceilalti au fost alesi de popoarele lor. Pe el l-a ales un singur roman - e drept, ales si acesta de poporul nerecunoscator, care astazi il huiduie in loc sa-i multumeasca. Boc si-a pozitia calitatilor care au facut din el un model de devotament orb. Nimic din activitatea sa anticriza nu-l califica pentru o astfel de functie. Nici ca primar al Clujului si nici ca presedinte al PD, Boc nu s-a bazat pe fortele proprii, ci pe masinaria de partid si pe ordinele liderului maxim. Iar acum, in al treilea an de guvernare, nu poate inscrie in dreptul numelui sau nici o realizare: aproape un an a ignorat instalarea temeinica a crizei, batand campii cu modificarea Constitutiei si cu legea lustratiei! A crezut ca salveaza economia cu impozitul forfetar - care a degradat-o pana la ultima limita - sau cu celebrele programe „Prima casa” si „Rabla”, care au fost doua picaturi de apa racoroasa pe asfaltul incins. A amanat deciziile logice de restructurare a aparatului administrativ pana cand n-a mai putut sa evite taierea salariilor. S-a luptat cu cele cateva „pensii nesimtite” pana cand a pierdut razboiul cu Curtea Constitutionala. A reusit sa faca inevitabile cele mai nerecomandate masuri in cazul unei crize economice: sa mareasca taxele si impozitele, cu consecintele agravante de rigoare.

Poate fi numit, sau recunoscut, Emil Boc ca un lider de sacrificiu? In nici un caz. Putem admite, cel mult, faptul ca Romania este o tara de sacrificiu, pusa la cheremul incompetentei sale si a guvernului de smecheri si de ciorditori pe care i-a alcatuit seful sau suprem.