Stratul de politete rece de la ultimele alegeri s-a tocit aproape complet si a facut loc asperitatilor. Confruntat cu tot soiul de declaratii de „fost” ofuscat, Ponta a lasat deoparte orice diplomatie si l-a pocnit in moalele orgoliului pe predecesorul sau: „Mircea Geoana este pentru PSD imaginea esecului, compromisului si umilintelor”.

Un diagnostic prea sever pentru cel care ar fi putut sa fie astazi, cu un dram de noroc si cu mai multa intelepciune, presedintele Romaniei. Insa pe deplin meritat. De la pierderea functiei, dupa ratarea alegerilor si a guvernarii, Geoana a intrat intr-un soi de opozitie cu propriul sau partid. Din turnuletul de fildes de la Senat, in care se mentine doar datorita interesului partidului sau de a nu pierde o pozitie (care si asa nu-i foloseste prea mult), Geoana arunca din cand in cand sageti otravite spre noul lider si spre cei care, considera el, l-au tradat. Dupa alegerile din partid s-a vazut mai clar ca oricand ca, spre deosebire de liderii care l-au precedat, Geoana nu a avut un electorat propriu. Nici in public, nici in partid. El a avut doar un „inel” de interese in care si-a plasat oamenii a caror sustinere dorea sa si-o asigure. Ajuns in fruntea partidului printr-o intamplare, rod al unui complicat calcul de interese, el a utilizat zestrea istorica a acestuia incercand sa-si construiasca propriul piedestal. Cu tot zelul celor care l-au sprijinit in speranta ca-l vor putea manipula in scopurile proprii, el nu a ajuns niciodata sa reprezinte formatiunea politica in care, ca membru, a intrat aproape cu forta (presat de Nastase, caruia nu-i convenea alura independenta a ministrului de Externe) si in care a inregistrat un spectaculos esec la alegerile pentru primaria Capitalei, unde fusese, deasemenea, impins de Nastase, spre a curata terenul viitoarelor alegeri prezidentiale de asperitati nedorite.

Congresul din 2005 ramane, in continuare, de studiat, ca un soi de manual al marilor erori politice, iar Geoana s-a calificat atunci ca o supapa pentru presiunea pe care Iliescu ar fi pus-o asupra unui activ pe care exercitiul guvernarii l-a compromis prin suspiciuni de coruptie si abuzuri: Tot ceea ce a urmat ilustreaza perfect teoria paradoxului nivelului de incompetenta: sub inteleapta sa conducere partidul a ajuns pana la pragul cel mai de jos al increderii publice, salvandu-l doar „nucleul dur” al unui electorat dedicat, in orice situatie, lui Ion Iliescu. Adica omului care i-a stat in coasta permanent si fata de care a folosit toate tertipurile pe care le-a avut la indemana pentru a-l indeparta, odata cu oamenii sai, din partid. Etapa 2005-2010 a fost „cincinalul lui Geoana”, perioada in care partidul si-a pierdut treptat identitatea, erodandu-se pana la a deveni, din principalul partid politic, unul de coalitie. Insusi scorul de la prezidentiale obtinut de Geoana, nu semnifica un avans real al capacitatii de convingere, ci o reactie cumulata anti-Basescu.

Ponta, intr-un fel, ii impartaseste destinul. Si el a fost, la ultimul congres, o solutie de avarie. Una care sa evite perpetuarea mandatului lui Geoana si revenirea in prim plan a lui Nastase. Si pentru el calitatea de presedinte vine, poate prea devreme si in absenta experientei si a unei solide sutineri din partea grupurilor de forta. Spre deosebire de Geoana, care si-a epuizat in van resursele - cate le avea - Ponta mai are sanse sa creasca. Pentru moment are un deficit de legitimitate combinat cu unul de seriozitate, aspect pe care-l speculeaza sistematic, Basescu.

Ultimatumul dat lui Geoana poate sa constituie un element de limpezire a situatiei din partid, mult prea des tulburata de frictiuni interne. Un Geoana exclus ar marca o premiera absoluta in viata noastra politica si i-ar ridica cota lui Ponta.