Hot: cel care fura ceva de la altcineva. Fara sa ceara voie, fara sa aibe vreun merit in dobandirea obiectului hotiei. Cel care risca, pentru ca legile prevad pedepse aspre. Pentru ca hotul simplu, daca este prins, infunda puscaria pe diverse termene.

Mai este, insa, un soi de hotie, care are reguli cu totul speciale: hotia institutionalizata! Daca hotii simpli se strang in bande pentru a organiza lovituri care sa le aduca beneficii sporite, hotii institutionalizati se organizeaza in partide si fac tot tot ce le sta in putinta ca sa ajunga la guvernare. Pentru ca abia aici se pot manifesta in voie si - mai ales - fara teama de a fi prinsi si pedepsiti. Metodele de furat sunt bine puse la punct: ele se numesc “ordonante de urgenta”, “hotarari de guvern”, “decizii ale ministrului”, “hotarari ale AGA sau CA”, iar organizarea hotiei se face pe scara larga, prin plantarea oamenilor proprii acolo de unde se poate fura mai mult.

Exista, desigur, si riscuri, iar unul dintre acestea este ca alte grupari de hoti, inlaturate prin vot de la guvernare, stiu si ele cum se fura si uneori sunt dispuse sa dea in vileag aceste metode. Nu o fac, sperand ca cei in functie vor fura suficient incat sa exaspereze publicul alegator si vor putea veni ei sa le ia locul.

Organizarea, in cazul acestui tip de furt, este esentiala. Adica fiecare trebuie sa fure de la locul sau, unde a fost repartizat. Un ministru, de pilda, pune in cele mai bune functii pe cei mai priceputi acoliti ai sai, oameni cu experienta in ciordeala si disciplinati. Pentru ca rezultatul hotiei se imparte dupa un algoritm foarte precis: jumatate pentru noi, jumatate pentru partid - adica pentru mituirea alegatorilor la urmatoarele alegeri.

Marile avantaje ale acestui tip de hotie este ca te poti sustrage raspunderii dand vina pe: “greaua mostenire” a ceea ce au furat cei dinaintea ta; conditiile meteorologice nefavorabile; criza mondiala; evaluarile eronate ale unor institutii cu rol de prognoza; manevre ale opozitiei; actiunea nefasta a mogulilor de presa.

Se ridica, bineinteles o problema: concurenta neloiala a statului, organizat pe aceste principii, in raport cu hotii simpli. In timp ce acestia din urma isi numara zilele la parnaie, ceilati intra in topuri de popularitate si sunt rasplatiti cu titluri si diplome de salvatori ai tarii.