Iarna vrajbelor noastre…Vremea din aceste zile imi aminteste de iarna lui ’84 - ‘85. Aceasta a ramas memorabila nu pentru recordurile negative de temperatura, ci pentru acel tip de atitudine care a generat reactia a carei contributie la ceea ce avea sa se intample peste doar 4 ani a fost semnificativa. 1984 a fost anul de varf al platii datoriei externe. Confruntat cu “dictatura” SMI-ului, Ceausescu a hotarat sa achite tot ceea ce imprumutase pana atunci de la capitalistii verosi, pentru a-si recastiga independenta deciziilor politice. Si nu doar atat: visa chiar sa devina unul dintre creditorii lumii a 3-a. Pentru asta a decis ca Romania trebuie sa produca pentru export, cu orice pret - chiar cu acela al sacrificarii propriului popor. La lipsurile cronice din zona alimentatiei si a bunurilor de consum, in acea iarna s-a adaugat, pentru prima oara la un asemenea nivel, absenta caldurii din case. Temperaturile scazute au facut ca gazul destinat consumul casnic (cca 8% din total) sa nu mai ajunga prin tevi pana la sobele oamenilor, din cauza lipsei de presiune. Industria energofaga avea prioritate absoluta! Termoficarea a fost supusa si ea unor restrictii drastice - consuma pretioasa motorina necesara si ea industriei, iar electricitatea a fost drastic rationalizata, economiile realizandu-se prin intreruperi frecvente si de tot mai lunga durata a alimentarii abonatilor. Cea mai dramatica a fost insa lipsa alternativelor in asigurarea unei temperaturi decente in case: nici gaze, nici electricitate, nici termoficare. Mai mult, cum economiile facute fara cap se razbuna si fac pagube incomparabil mai mari, intreruperea incalzirii in scoli pe perioada vacantei de iarna a provocat un adevarat dezastru, majoritatea instalatiilor crapand. Acelasi lucru s-a intamplat si intr-o multime de institutii publice in care s-au aplicat ordinele aberante ale “conducerii de partid”. Luni de zile dupa aceea, remedierea defectiunilor a costat infinit mai mult decat asigurarea unui minim de functionare. Iarna aceea a ramas in amintirea multora dintre cei care au trait-o ca expresie a cinismului absolut al sistemului. Ceausescu ne indemna atunci “sa mai punem o haina” si sa rezolvam problema. Lipsiti de posibilitatea de a compensa in vreun fel criza (visul aproape oricarui roman de la oras era atunci sa-si poata procura o sobita cu gaze ce parea nepretuita, desi nici butelii nu se mai gaseau) i-a exasperat pe romani. Frigul le-a patruns in suflete si n-a mai iesit decat odata cu disparitia din viata lor a “celui mai iubit fiu”. Mi -amintesc chiar ca una dintre inventiile disperate ale timpului consta in acoperirea patului din dormitor cu un cort, pentru a nu se pierde nici macar caldura respiratiei! Ceea ce s-a intamplat in acea iarna s-a reflectat si in cele care au urmat. Incurajat de rezultatul experimentului, Ceausescu a dus mai departe aceasta politica iresponsabila chiar si dupa ce a reusit sa achite datoria externa, din dorinta de a-si procura si niste rezerve. Nu conta ca din acest proces economia iesea practic zdrobita, ca anularea oricaror importuri si inlocuirea lor cu improvizatii facea din productia industriala un esec spectaculos, ca hrana luata de la gura romanilor era vanduta pe mai nimic, pe aiurea... Aceste acumulari brutale de frica, foame si frig au dus, inevitabil, la explozia din 1989. |