Din tot ce ar fi putut sa intereseze opinia publica, dupa consumarea lucrarilor Conferintei Nationale a PDSR, reporterul televiziunii a optat pentru o chestiune care incepe sa devina stereotipa: ce veti face daca acesta e considerat al treilea mandat?

Cu rabdarea-i devenita proverbiala, fostul si - cine stie? - viitorul presedinte a explicat inca o data cum devine cu decizia Curtii Constitutionale. Intrebarea reporterului avea insa un „ce' al ei, care vine din paguboasa experienta a acestui buimac deceniu: cea care a dat verdicul era Curtea Constitutionala din '96. Acum avem alta. Adica altii.

In mod normal, pe lege si Constitutie, Curtea Constitutionala din '96 si din '99 sau 2000 ar trebui sa fie aceeasi, indiferent cati dintre judecatorii sai au fost schimbati. Atata timp cat democratia romana va functiona cu doua masuri, ea nu va fi democratie. Va fi un simulacru. Ca si actul de justitie. Dl Iliescu imi pare insa optimist. Sub impulsul rezultatelor din sondaje, domnia sa pare a-si fi regasit tonusul. Autoritatea sa in partid nu este pusa in discutie, cu toate speculatiile care s-au facut auzite. De aici, candidatura sa - cea de-a treia anuntata, dupa Petre Roman si Teodor Melescanu - vine firesc! In partidul pe care-1 conduce efectiv doar de dupa pierderea alegerilor, nu pare sa aiba contracandidat. Acest lucru are o parte buna si una rea.

Partea buna este ca - doar cu exceptia numita APR - unitatea formatiunii a fost mentinuta, chiar in conditiile delicate ale opozitiei. Partea rea este ca un accident - constitutional sau nu - ar prinde formatiunea pe picior gresit si n-ar face decat sa-1 arunce in lupta directa pentru presedintie pe „disidentul Melescanu'.

Pana. una-alta, Iliescu a fost reales. Deocamdata, la presedintia partidului.