Punctul pe Y / miercuri 17 noiembrie 1999 Nr:

Mobilul dlui Dichiseanu

Cineva imi relateaza, cu titlu strict autentic, o intamplare recenta: cica Ion Dichiseanu, iubitul si sti- matul nostru actor, a intrat intr-o belea. Pentru a treia oara in doar cateva luni, i s-a furat telefonul mobil. Primele doua telefoane i-au fost sustrase in maniera clasica, din buzunar. Cel de-ai treilea - de pe bordul masinii, cand un tip 1-a acostat intrebandu-1 ceva, in timp ce altul i-a deschis usa de pe partea dreapta si i-a insfacat - vorba dlui Petre Roman - mijlocul de comunicare, disparand cu el. Suparat foarte, nu atat de pierderea propriu-zisa - desi, pentru un actor cu leafa de tranzitie, valoarea nu este de neglijat - cat de impactul negativ pe care vestea l-ar fi avut asupra familiei („Va dati seama cum s-ar fi uitat la mine ne- vasta si fata: iar ti l-au furat?!'), dl Dichiseanu s-a dus glont la circa de politie de pe raza respectiva, plan- gandu-se cu obida sefilor. Acestia s-au uitat unii la altii, semnificativ, dupa care l-au rugat pe actor sa aiba putintica rabdare. Adjunctul s-a dus intr-un birou alaturat, de unde s-au auzit o serie de termeni mai tari, pronuntati cu voce raspicata si, cat a baut actorul o cafea si a mai vorbit de una, de alta, cu seful plin, s-a produs surpriza: a aparut adjunctul, cu aparatul disparut. „Ăsta este?' „Da!' - a rostit cu voce stinsa si vizibil emotionat pagubasul, care nu mai sperase sa-si vada vreodata pretiosul obiect. „Aveti mai multa grija de el pe viitor!' - i-au recomandat pazitorii legii, strangandu-i mana la despartire.

Episod demn de „Surprize-surprize', nu-i asa? Sa-ti dea lacrimile, nu alta. Si sa nu stii ce sa admiri mai intai: operativitatea politiei sau sufletismul borfasilor? Sau si pe unii, si pe altii, ca doua maini care, atunci cand e nevoie, se strang si se spala una pe alta...