Intentia dlui Basescu de a introduce organul ministerial in orificiile sindicale a facut valva in presa, gazetele intrecandu-se in a reproduce, pe prima pagina, schimbul de amabilitati dintre cele doua tabere, in cursul carora nimeni nu a vrut sa se lase mai prejos. Reactiile ambelor parti par de inteles - pana la un punct - si ele deriva dintr-o lehamite generata de lipsa oricarei surprize. Pentru ca cel putin in acest domeniu - ma refer la Transporturi - formele pe care le imbraca protestul nu reusesc, in mod obiectiv, sa-i lase indiferenti pe oameni.

Grevele feroviare au punctat in modul cel mai dur si mai pagubos lungul „razboi rece' dintre guverne si sindicalisti. Si unii, si altii par a se fi saturat de monotonie si poate ca de aceea au inceput sa-si condimenteze dialogul cu amanunte picante. Este faza de „golaneala', domeniu in care sindicalistii cu veleitati par a-si fi gasit nasul in marinarul care a ancorat in Palatul CFR. Este, totodata, momentul care prevesteste ca, odata consumate si urarile de bine, nu mai ramane alta solutie decat cotonogeala. Pentru ca, asa cum spuneam, lucrurile au ajuns intr-un punct mort: tot mai des si mai cu hotarare, sindicatele cer exact ceea ce economia prezenta nu poate oferi - slujbe sigure si salarii mai mari!

Tot mai des si mai fara speranta, guvernul isi intoarce pe dos buzunarele goale, gest care pare sa-i lase indiferenti pe protestatari, si ei tot mai imuni in fata discursurilor explicative care li se servesc cu regularitate, de noua ani. Asa ca ma intreb, cu toata rezerva fata de procedeu, daca nu cumva argumentul care poate sa readuca lumea cu picioarele pe pamant este tocmai cel folosit de dl Basescu. Cine stie...