Punctul pe Y / vineri 12 noiembrie 1999 Nr:

Greaua mostenire

Pentru noi, romanii, una dintre notiunile perene si un subiect cu infinita capacitate de a fi disecat este 'greaua mostenire'.

Mi-e destul de usor sa-mi imaginez cum a evoluat notiunea, de-a lungul istoriei. Probabil ca administratorii romani ai Daciei au acuzat „greaua mostenire dacica' in rapoartele lor catre Roma, in incercarea de a explica dificultatile tranzitiei de la o societate tribala, bazata pe proprietatea comuna a viilor si a vitelor, la una de tip modern, in care proprietatea privata a patricienilor constituia motorul progresului. Asemenea, domnii pamanteni se vor fi plans indelung de „greaua mostenire fanariota' si de naravurile sadite de aceasta intr-o societate aproape neputincioasa in a face pasul spre un nou secol. Cat de grea a fost „mostenirea' pe care au preluat-o comunistii de la capitalisti stim, majoritatea dintre noi, foarte bine. Dupa cum doar pruncii postdecembristi s-ar putea sa nu stie ce mostenire grea a lasat Ceausescu Revolutiei, tot mai des numite „evenimentele din decembrie'.

Stau si ma intreb: oare cu „greaua mostenire pedeserisla' preluata de Conventie, se va sfarsi acest cerc vicios al istorici noastre? Nu cumva, peste doi ani, ni se va canta din nou o arie a „grelei mosteniri', de asta data taraniste, pe care cine stie ce noua Putere o va reclama, ca piedica majora in calea tranzitiei?

Spirit patrunzator si analist lucid al realitatii romanesti, fostul ambasador britanic la Bucuresti, Cristopher Grabbie, se refera, intr-o analiza a situatiei din tara noastra la acest sindrom: „Din examinarea acelei situtii, s-a creat acum, o intreaga stiinta in Romania... Taberele angrenate in disputa deturneaza atentia publica de la problemele stringente...'.

Adaugand: „Mijloacele de informare in masa sunt libere, dar au o conduita dezastruoasa. Presa e iresponsabila. Televiziunea, si Radioul sunt de asemenea iresponsabile si sunt in maini nepotrivite'. Aferim, mister Crabbie!