Punctul pe Y / marți 09 noiembrie 1999 Nr:

Lectia Brasovului

Proteste, marsuri, sticle incendiare, bolovani, scutieri, cladiri publice in flacari si avariate. Este un scenariu care, dupa debutul sau din decembrie '89, se repeta aproape invariabil, la diferite intervale de timp. S-a produs in 12 ianuarie '90, in 20 februarie '90, in 13 iunie '90, in 26 septembrie '91, s-a rarit, un timp, pentru a reveni in forta, mai intai in ianuarie si februarie si acum, in noiembrie '99. Tentatia acestui tip de protest, relativ de inteles pe fondul de debusolare generala al perioadei post-decembriste, este - teoretic, cel putin - greu de inteles acum, dupa aproape zece ani de democratie. Sau de „aproape democratie', daca vreti si daca sunteti de acord cu teoria care stabileste la 20 de ani durata minima de insusire a acestei materii. Sa nu se fi schimbat, oare, nimic in viata si mentalitatea oamenilor? Sa nu se fi inteles inca faptul ca, daca in '89 aveam cu totii un dusman comun - teroarea ideologica a statului totalitar, astazi nu mai putem pune in balanta reactiilor aceiasi termeni antagonisti? Prada furiei mun-citorilor brasoveni si exploziei care insoteste, in mod de-a dreptul traditional, orice manifestare de strada, n-a mai cazut, ca in '87, de exemplu, cuibul puterii totalitare, vinovata de conditia tot mai precara a cetateanului roman, ci insusi , simbolul unei noi administratii, purtatoare a sperantei majoritatii ca schimbarea va aduce binele mult ravnit. Impotriva cui s-au razvratit muncitorii brasoveni? Impotriva celor pe care chiar ei i-au adus la puterere? Impotriva celor de la care se asteapta implinirea a tot ce nu s-a implinit vreme de un deceniu?

Evenimentele de la Brasov ofera o lectie, greu de asimilat, ca orice lectie neinvatata la timpul sau: ca bunele intentii - la fel ca si cele rele - nu tin de foame. Si ca incompetenta la fel ca si reaua vointa, ca si minciuna, ca si dispretul - nu poate spera la circumstante atenuante.