Se vor implini, iata, zece ani de cand spinoasa chestiune a regalitatii incinge spirite si genereaza conflicte majore intr-o societate ramasa, parca, pe baricadele luptei de clasa.Faptul ca nici de data aceasta-ma refer la sarbatorirea Zilei Nationale - nu s-a ajuns la o solutie rezonabila, in ciuda faptului ca majoritatea aflata la putere avea datoria morala sa o faca, spune multe despre incapacitatea clasei noastre politice de a se desprinde de prejudecati si de interesele de conjunctura.In toata aceasta poveste, fostul suveran are o singura vina - daca putem spune asa: de a se fi lasat mult prea des manipulat de cei ce doreau sa castige trese politice pe seama notiunii de regalitate.

Cred ca primul lucru care ar fi trebuit sa fie reglat - si era de datoria reprezentantilor noului regim instalat la Bucuresti, dupa decembrie1989, s-o faca - este sa restabileasca locul istoric pe care-1 ocupa de drept Casa Regala. Mai bine de opt decenii, la carma Romaniei s-au aflat descendentii familiei de Hohenzollern. Sub ei, Romania a parcurs un drum lung si sinuos, de la conditia de teritoriu supus Inaltei Porti, la aceea de natiune europeana moderna.Istoriografia comunista a incercat sa ignore si sa musamalizeze acest rol, punand accentul pe episoadele regretabile ale vietii de familie.Autoritatile de dupa '89 nu numai ca nu au facut eventualele reparatii,dar chiar au intrat intr-un conflict deschis, soldat cu scene si intamplari ce aveau sa ne confere o imagine de neinvidiat: refuzuri ale intrarii in tara, urmariri pe autostrada, expedieri - pachet, etc.

Manevrat cu grija in campania electorala din '96,stindardul monarhismului a fost abandonat in debaralele Cotrocenilor. Si, odata cu el, au avut aceeasi soarta si masurile de necesara restituire morala care ar fi trebuit sa insoteasca trecerea prin istorie a familiei de laVersoix.O istorie in care penultima zi nationala din acest secol ar fi trebuit-si ar fi putut - sa fie o etapa.