„De aceea, vreau sa se stie ca resping categoric orice afirmatie sau speculatie ca o institutie a statului roman este implicata, sau poate fi implicata in fraudarea alegerilor. Niciodata pana acum nu s-a pus problema fraudarii alegerilor in Romania de catre institutii ale statului”. (Traian Basescu, octombrie 2009)

Cine striga, ca din gura de sarpe, in decembrie 2004, ca alegerile prezidentiale vor fi fraudate de Nastase si ai lui? Cine a pus batista pe tambal dupa ce, in mod aproape miraculos, in dupa-amiaza turului 2, cei care au votat masiv pe listele suplimentare n-au avut decat un nume in gand? Si cand avantajul de pana la pranz al lui Nastase, semnalat de exit-poll, s-a metamorfozat intr-o victorie pe ultimii metri a contracandidatului?

Politicienii au memorie scurta si cred ca toata lumea uita ce spun ei, imediat ce aceste opinii devin neconvenabile.

Stigmatizarea si „pedepsirea” lui Nica, pentru o simpla opinie (pe care acesta nu prea avea cum sa o probeze) este definitorie din acest punct de vedere. Dupa cum definitoriu este si principiul stalinist „cine nu e cu noi, e impotriva noastra”. In decembrie 2004, „autoritatile implicate in fraudarea alegerilor” erau altele decat cele din 2009. Ce nu se poate in 2009 era perfect posibil in 2004!

Este un silogism schiop, de genul celor pe care le practica cu vadita placere presedintele in exercitiu. Sunt foarte curios cum vor evolua opiniile sale democratice dupa motiunea de cenzura si - mai ales - dupa un rezultat negativ (pentru sine) al scrutinului din decembrie (pentru ca presupun ca va intra in turul 2). Se va mai bate atunci cu pumnul in piept ca sunt simple speculatii, sau va striga, ca deobicei: „Sariti, hotii!”? Chiar daca cel care le-a organizat a fost omul sau, Blaga?

Fraudarea alegerilor este o tema indragita de perdanti, de cei care nu pot concepe ca altii sunt mai buni, sau mai bine vazuti de alegatori. Cu atat mai indragita cu cat cred mai putin in ea si in sansele ei de a le reda ceea ce cred ca le-a fost rapit. Este doar un prilej de a-si spori notorietatea si de a se victimiza in ochii celor care mai cred in chestiile astea. Din cate-mi amintesc, o singura data s-a intamplat la noi ca invinsul sa recunoasca, sportiv, victoria invingatorului si sa-l felicite, chiar daca contre-coeur. S-a intamplat in 1996, cand Iliescu a acceptat decizia urnelor, desi avea semnale puternice ca aceasta nu a fost suta la suta corecta. In rest, scandaluri si amenintari . Cel mai violent a fost Vadim, in 2000, urmat de Basescu in 2004 - dar inainte de rezultatul final.

Cum va fi in 2009? Personal, cred ca scorul va fi strans, mult mai strans decat a fost in 2004, daca se poate spune si asa. De ce? Pentru ca miza pare sa fie mai mare ca oricand si se vor pune in miscare toate mijloacele posibile de inclinare a balantei - inclusiv cele violente. Iar invinsul va striga, cu siguranta, „hotii!”.