Punctul pe Y / vineri 08 mai 2009 Nr: 2765

Turnarea cenusei in cap, la comun!

'Ce e al meu e al meu, ce nu e al vostru nu este nici al meu” - cam asa s-ar putea traduce princpiul potrivit caruia presedintele si-a facut, public, „mea culpa”, pentru semnarea legii de majorare a salariilor cadrelor didactice.

A gresit - zice Traian Basescu, avand grija sa adauge: impreuna cu toata clasa politica! Adica a fost luat de val. A vazut ca clasa politica subscrie generoasei masuri - s-a luat dupa ea si a aprobat proiectul de lege! Intrebarea care se iteste e urmatoarea: putea presedintele sa nu se ia dupa clasa politica cea ticalosita? Putea sa refuze semnarea si sa trimita legea inapoi in Parlament? Putea! Dar cine ar fi platit oalele sparte, taman in prag de alegeri legislative? PD-L-ul sau iubit! Gestul presedintelui ar fi fost interpretat nu ca o dovada de realism si pragmatism politic, ci ca unul neprietenos fata de o mare categorie sociala, defavorizata sistematic de politicieni. Asa incat presedintele n-a cutezat sa riste, chiar cu riscul de a aproba o masura nefunctionala, pentru ca tot domnia sa zice, acum, ca previziunile bugetare facute de guvernul liberal nu i se parusera inca de atunci prea realiste. Dar asta putea sa ramana o simpla impresie, iar o tara nu se conduce (legal!) dupa impresii. Presedintia dispune de o gramada de analisti si de informatii precise pe baza carora se putea verifica „fezabilitatea” legii. Ce nu ne spune acum dl presedinte este ca gestul sau a fost de doua ori emotional: odata ca se punea bine cu dascalii si a doua oara ca le dadea la cap liberalilor guvernamentali care tipau ca din gura de sarpe ca nu va fi posibila marirea. Dar tot ei, liberalii din Parlament, in frunte cu ministrul Adomnitei, votasera cu entuziasm si in unanimitate in favoarea legii.

Cine e de vina ca profesorilor, carora li s-a plimbat pe la nas prajitura majorarii, raman cu buza umflata? Pai cine sa fie: Traian Basescu, Emil Boc, Mircea Geoana si lista e lunga, dar ii cuprinde pe toti cei care acum se intrec sa aduca dovezi - daca mai e nevoie - ca nu se poate. De vina este populismul ieftin si adesea iresponsabil de care dau dovada sistematic politicienii nostri si faptul ca electoratul credul nu-i trage niciodata la raspundere pentru minciuni si promisiuni neonorate. Nici macar cand acestia calca legi pe care tot ei le fac.

Discutia pe aceata tema este, probabil, tardiva, dar nu inutila. Este momentul pentru a gandi serios cum se pot evita situatii viitoare de acest gen, adoptandu-se proceduri corespunzatoare. Si tragandu-i la raspundere pe cei vinovati - nu doar de neaplicarea uni legi, dar si de aducerea tarii intr-o astfel de situatie.