Sedintele de guvern au deja un istoric si o personalitate desprinsa din aceea a celui care a detinut pentru mai scurta sau mai lunga durata, acest mandat. N-am sa ma refer, in aceste randuri, decat la extreme.

Cele mai pitoresti sedinte de guvern au avut loc pe timpul in care proaspata „stea” taranista, Victor Ciorbea, fusese transferat, cu arme si bagaje, de la Primaria Capitalei la Palatul Victoria. Guvernul Ciorbea a fost, se pare, unicul cu adevarat „democratic”, fiecare componenta a coalitiei facandu-si propriul program in cadrul unui executiv practic lipsit de busola. Victor Ciorbea, fara functii in partidul sau, trebuia sa-si exercite autoritatea asupra sefilor de partide. Adica sa traseze sarcini lui Stoica (seful liberalilor), lui Roman (seful democratilor) si sefilor sai din partidul taranist. Lucru, desigur, practic imposibil. Acest deficit de calitate se revansa prin cantitate: sedintele de guvern incepeau pe la ora 10 dimineata si se sfarseau tarziu in noapte, cand nici nervii de otel premierului nu mai rezistau . De-a lungul sedintei, unii ministri plecau si venau de cate 3 ori, vazandu-si intre timp si de alte treburi. Cei mai „titrati” isi trimiteau adjunctii sau secretarii de stat. Orice problema se lalaia cat se poate si rareori la finele sedintei se putea bifa vreun punct rezolvat. Sedintele de guvern ale lui Ciorbea au ramas in memoria participantilor ca niste maratoane ale ineficientei, institutia guvernamentala plonjand intr-un veritabil haos mai ales in lunile de dupa pensionarea fortata a batranului Columbeanu, care tragea sforile birocratice acolo inca de pe vremea lui Dej.

La polul opus s-au situat sedintele de guvern conduse de Adrian Nastase. Mana de fier si bun organizator, acesta nu lasa nimic la intamplare. Capacitatea sa de a ramane pe scaun pana la epuizarea generala i-a terorizat pe multi dintre ministri dar nimeni nu a cutezat vreodata sa miste in front. Si sedintele lui Nastase durau, uneori, pana in noapte, dar asta doar cand o cereau problemele discutate.

Ce se intampla astazi? In primul rand, Emil Boc a luat masura revolutionara de a limita durata sedintelor la trei ore. „Daca nu rezolvam in trei ore, pierdem timpul degeaba” - a decretat premierul de la Cluj. In ciuda spiritului sau metodic, nici in aceste sedinte lucrurile nu merg ca unse. Dovada, o recenta reuniune in care s-au discutat unele dintre masurile de „intarire” a fiscalitatii. Premierul a dorit sa afle de la ministrul sau de Finante, inginerul Pogea, cat va costa un pachet de tigari ieftine dupa majorarea accizelor. Pogea s-a opintit de vreo trei ori in calcule complicate, la mia de tigarete (zau, aproape ca-l regret pe Vosganian, cu declaratiile lui de copil zevzec, scos la tabla sa demonstreze teoria taxei auto) fara a reusi sa dea un raspuns clar. „Noroc” ca a destins atmosfera, ministrul Mediului, Nemirschi, care a declarat, public si cinic, ca el fumeaza tigari fara timbru, adica de contrabanda, doctorandul in veterinare nici macar jenandu-se de calcarea legii. „Spuneti-mi, dom’le, cat costa un pachet de tigari ieftine acum si dupa scumpire” - a rabufnit Napolenul de la Cluj si, pe fondul tacerii jenate si prelungite a lui Pogea, popa Sarbu a facul calculul pe laptop-ul din dotare.

Este o secventa reprezentativa pentru climatul de incompetenta si bascalia care domina actiunea guvernului cu cele mai grele probleme de rezolvat...