Punctul pe Y / sâmbătă 25 aprilie 2009 Nr: 2757

Justitia: mai egalii egalilor!

In Romania - si probabil ca doar in Romania - se intampla un fenomen aberant: o categorie profesionala isi aroga dreptul de a se... autojudeca! Si de a-si acorda castig de cauza in orice speta!

Este vorba despre magistrati. Institutia magistraturii a venit, din comunism, purtand o grea povara de obedienta si de oportunism. Mai mult, poate, decat ar fi fost nevoie. Atat procuratura cat si instantele judecatoresti fusesera transformate in instrumente de aplicare a „politicii partidului” unic. Acuzarea si judecata trebuiau sa corespunda unor anumite indicatii si sa se inscrie in anumiti parametrii - cei ai „necesitatii intelese”, cum se definea pe atunci libertatea.

Justitia a pasit in noua era a democratiei cu ereditatea a 50 de ani de reflexe dobandite. S-a dovedit ca debarasarea de acestea este extrem de dificila si ca drumul spre o adevarata justitie democratica este presarat cu obstacole obiective, dar mai ales subiective. Dintr-o parghie a unui sistem, justitia a devenit un organism autonom, obligat sa functioneze la parametrii de calitate - pe care nu-i atinsese niciodata. Sala de tribunal a inceput sa semene, tot mai mult, cu un soi de anticamera a divinitatii, locul unde se hotaraste destinul oamenilor, intr-un mod inca marcat de arbitrar. Mult prea frecventele derapaje, determinate nu doar de incarcatura excesiva a instantelor, dar si de tentatii si slabiciuni omenesti, au afectat tot mai mai mult increderea in instante pana la nivelul la care mult prea multi sunt tentati sa o asemuiasca unei tarabe de piata. Argumentul cel mai vehiculat a fost acela ca magistratii sunt prost platiti si ca lipsurile fac sa slabeasca si exigenta si constiinta. Corect pe fond, argumentul a deschis portile ajustarilor in serie. Magistratii au devenit purtatorii celor mai numeroase si mai halucinante - uneori - sporuri. Asta i-a facut sa ceara mereu altele, considerandu-se ca plata mai buna va rezolva toate problemele, ceea ce este cu totul fals. Judecatorii au ramas la fel de incarcati, la fel de tracasati, doar ca in conditiile unor buzunare mai pline legal. Banii de la buget au curs aproape doar pe acest robinet, secand celelalte trasee. Cand bugetul a inceput sa scartaie si sa nu mai faca fata puhoiului de cereri, magistratii au facut ceea ce nimeni nu putea sa faca: au dat statul in judecata! Si - bineinteles - au castigat. Si l-au obligat sa-i plateasca! Sistemul juridic a devenit un soi de stat in stat, cu legi si reglementari proprii. In baza acestui procedeu ne putem astepta ca magistratii sa instituie norme speciale de existenta, punand principiul autonomiei pe baze exhaustive: de nimeni si de nimic nu ne mai pasa!

Daca as fi mai prapastios, as spune ca se prefigureaza o dictatura a justitiei! Nu a legii, care ar fi cea mai de dorit. O dictatura care face din magistrati mai egalii egalilor. Si care ameninta sa ne dea peste cap procesul de omogenizare cu structurile europene, cu atat mai mult cu cat capitolul „justitiei” ramane, in ochii celor de la Bruxelles, cel mai deficitar si butonul care ar putea declansa proceduri irevocabile.