Punctul pe Y / luni 06 aprilie 2009 Nr: 2472

Tricolorii incolori

Adevarul este ca, dupa rezultatul Nationalei de fotbal de la Klengenfurt, arestarea lui Gigi Becali a venit ca o bomboana pe coliva.

Coliva fotbalului romanesc. Am trait ani de zile - mai precis de la succesul de la Sevilla, pana la dezastrul de la Bucuresti, cu sarbii - cu iluzia ca ne numaram printre fortele fotbalului mondial si ca acest lucru se datoreaza nu unor talente de exceptie, ci unui mediu propice dezvoltarii si implinirii acestor talente. Am pus mai putin in balanta aprcierii roadele unor conjuncturi favorabile, sau, pur si simplu, a sansei. Ne-am facut ca nu vedem hibele de organizare si de caracter ale unor competitii interne desfasurate mai mereu la limita penalului si a penalizarii. Incaput pe mainile unor indivizi lipsiti de har, de setosi de castig rapid, fotbalul romanesc a devenit o marioneta a acestor interese. El s-a indepartat de public, de sentimentele generoase ale acestuia, si a devenit o simpla miza a unor jocuri oculte. Alaturi de asa zisi „oameni de afaceri”, care ar fi bagat, chipurile, buni in fotbal, plini de sentimente caritabile, s-au inghesuit la tribuna intai politicienii in cautare de popularitate ieftina. Galeriile s-au radicalizat, acaparate de bandele de huligani care au descoperit locul unde pot fi bagati in seama de televiziunile disperate dupa rating. Declinul a fost lent, dar constant. Dupa cativa ani de succese, calificarile in cupele europene sau mondiale au devenit tot mai rare. Rezerva interna de jucatori a fost secata de impresarii verosi care au prosperat pe seama talentului unor oameni aruncati cu prea multa grabire in focul unor competitii dure. Fotbalul a incetat sa mai fie un sport, sa respecte principiile sportivitatii, devenind „terenul de joaca” al feluritilor latifundiari de joasa extractie si al experimentelor paguboase ale acestora.

Iesirea din calificarile pentru CM din Africa de Sud se datoreaza mai putin arogantei si incapatanarii lui Piturca - si ar fi o mare greseala sa fie doar el crucificat - cat epuizarii resurselor atat de pagubos gestionate de actuala echipa de la Federatie, echipa instalata prin frauda si expediente si ramasa pe pozitie datorita neputintei celor din afara de a le lua locul, toti fiind facuti din acelasi aluat.

Vor trece ani buni pana sa putem reconstrui o baza sanatoasa a fotbalului, una care sa tina cont de rolul sau social si nu numai de profitul celor care-i trag sforile. Ani in care tricolorii devin cat se poate de incolori...