Punctul pe Y / sâmbătă 04 aprilie 2009 Nr: 2471

Gigi si lumea lui paralela

Gigi Becali nu e singur. Ca el mai sunt o droaie de parveniti care au plecat de jos si au ajuns la varf datotrita unor calitati a caror eficienta s-a potrivit cu starea de confuzie si de dezorientare existente in societatea romaneasca.

El este, insa, emblematic si ilustreaza cu o forta deosebita predominanta unui anumit mod de viata care pune in centrul sau ideea ca acesta se poate conduce dupa reguli proprii.

Cu intuitia sa nativa - care intr-un alt context ar fi facut din el un interlop de marca - Becali a profitat de orice conjuctura pentru a se catara pe piscurile notorietatii si ale puterii. A castigat bani traficand bunuri ieftine din Turcia si i s-a deschis apetitul pentru achizitionarea de terenuri. A facut ceea ce au facut mai toti imbogatitii peste noapte: a profitat de slabiciunea statului si de moralitatea indoielnica a slujbasilor sai pentru a smulge, in beneficiul sau o halca cat mai consistenta din avutul public si de a si-o trece in patrimoniul personal. Cea mai reusita isprava a sa ramane celebrul „schimb” de terenuri cu Armata: nu a pus pistolul la tampla generalilor care au acceptat un targ oneros! Le-a pus plicul in buzunare. A facut oferte care n-au putut fi refuzate si pe baza lor a constituit ceea ce s-a crezut, la un moment dat, ca ar fi cea mai mare avere din Romania.
Pe masura ce afacerile sale s-au dovedit profitabile intr-un context economic marcat de goana nebuna dupa proprietati, Gigi Becali s-a trezit ca nu mai poate trai in constrangerile unui mediu nedispus sa i se astearna la picioare. Ca atare a inceput sa-si construiasca propria sa lume: palate cu ifose nobiliare, o Curte la care s-au propasit tot felul de indivizi dispusi sa faca temenele pentru cativa agenti, o armata privata de bodyguarzi, un „cod penal” propriu, un partid chiar, care sa-l legitimeze in terenul politicii. Singurul lucru care n-a avut nevoie sa-l re-creeze, a fost masinaria-media: cea existenta i-a cazut in brate aproape fara niciun efort din partea lui, insufletita doar de setea nebuna de audienta si de rolul perfect de turbulent calificat pe care-l juca in permanenta „latifundiarul din Pipera”.

In aceste conditii si in limita culturii si educatiei de care a putut dispune, Gigi Becali a inceput sa pluteasca pe undeva prin spatiul de deasupra legilor si a regulilor. Popularitatea sa si forta banilor aruncati cu nonsalanta in dreapta si in stanga l-au facut sa creada ca este mai presus de orice. Gestul sau, de a ordona aducerea in portbagaj a hotilor care-i furasera masina, corectia aplicata si lectia moralizatoare pe care le-a tinut-o fac parte din aceasta filosofie care i-a indus sentimentul ca domneste discretionar intr-o lume paralela.

Paradoxal, cea mai putin „vinovata” dintre manevrele sale cu iz infractional, este si cea care l-a facut sa coboare cu picioarele pe pamant. Efectul psihologic al noptii petrecute la Parchet poate fi distrugator. Au constatat-o, pe pielea lor, inaintea lui Becali, oameni a caror putere era infinit mai calificata decat a lui Becali. Indiferent cat de meritata sau nu, sanctiunea pe care o primeste are un dublu rol moralizator: pentru el si pentru aspiratiile sale rupte de context, ca si pentru publicul mare, care primeste o asigurare, stangace, desigur, ca ceva din statul de drept mai exista.