Punctul pe Y / sâmbătă 28 martie 2009 Nr: 2465

Clasa muncitoare merge in paradis?

Este titlul unui celebru film italian de prin anii 1970, si nu are nici o legatura cu actualitatea. L-am dat de dragul poantei. Pentru ca, realitatea e alta.

Clasa muncitoare nu mai viseaza - daca a visat vreodata - sa mearga in paradis. Ea ar prefera sa traiasca mai bine pe lumea asta. Este o aspiratie pe care, probabil, nu o va atinge niciodata. Cel putin in tipul actual de societate. Comunistii introdusesera aceasta perspectiva, suficient de indepartata ca sa nu-i faca sa raspunda pentru prezentul tarat de „grelele mosteniri”. Odata cu virajul la dreapta facut de tarile fost comuniste spre finalul veacului trecut, lucrurile s-au rearanjat. Dupa primele zbateri, in care miscarea sindicala, desprinsa de conditia impovaratoare de „curea de transmisie”, la care fusese redusa, si-a pavat un drum cu bunele intentii care-i conduceau pe lideri spre posturi grase in Executiv. Cei care le luau locul deveneau, automat, adversarii acestora si competitorii lor, totodata. Fenomenul crizei economice a facut evidenta o falie: cea dintre doua... clase muncitoare: una care lucreaza pentru feluriti patroni, si alta care se afla in slujba fostului patron unic - statul. Daca in cazul primilor lucrurile s-au clarificat ceva mai rapid - in sensul ca sindicatele de aici au inteles ca nu pot sa supravietuiasca patronatului si ca solutiile iesirii din criza trebuiau cautate impreuna, cu sacrificiile necesare ramanerii in competitie - la stat e ca si cum acestia ar trai pe alta planeta. De la instalarea noului guvern si pe masura ce semnele crizei devin tot mai amenintatoare, cresc si amenintarile sindicalistilor bugetari. O armata de „Nistori” nauci se agita si ameninta fara nicio logica. Desigur, legile trebuie respectate, dar ce ne facem cand legea e proasta sau nu tine cont de o realitate in miscare rapida, cu schimbari devastatoare? Parlamentul compus din iresponsabili alesi a votat niste legi care n-au nici o baza, nici un fel de sustinere materiala. Ce facem? Punem in aplicare legea fara sa ne pese ca in acest caz putem sa ne ducem la fund? Repet: secventa mi se pare desprinsa dintr-o varianta actualizata a „Titanicului”, in care echipajul, cu apa pana la gat, ameninta cu greve si cu incetarea lucrului la pompe daca nu i se indeplinesc cererile.

Zilele trecute agentiile de stiri au difuzat o informatie despre care nici nu ma mir ca a trecut neobservata: in Croatia, functionarii publici au acceptat o diminuare cu 6% a salariilor, ca masura de contracarare a crizei si a efectelor ei. La noi, aceeasi functionari publici (al caror numar s-a dublat doar pe parcursul ultimei guvernari) nu numai ca sunt dispusi sa accepte vreo reducere, ba cer mariri ametitoare. Care, oricum, nu le vor fi de folos daca tara se duce de rapa.

Mediul economic privat a gasit cu oportunitate solutiile de salvare: se restructureaza din mers! Se accepta reducerile de scheme, se accepta chiar reduceri de salarii. Functionarii publici nici nu vor sa auda de asa ceva. Pentru ca liderii lor cred ca nu vor prinde un alt prilej de santaj din care sa se aleaga si ei cu ceva.

Desigur, argumentul lor principal, ca Executivul nu reuseste sa opereze schimbari eficiente la nivelurile de sus, unde continua sa existe salarii exorbitante si scheme umflate sau inventate peste noapte. Dar politica asta de baricada nu duce nicaieri. Nici macar in paradis...