Punctul pe Y / luni 23 martie 2009 Nr: 2460

Esecul politicii de gasca

Impotriva tuturor pronosticurilor, Calin Popescu Tariceanu a pierdut presedintia PNL in fata lui Crin Antonescu.
Se incheie astfel o etapa de 4 ani in care s-a consumat o faza distincta din istoria postdecembrista de doua decenii a acestui partid.

Faza care defineste ceea ce s-ar putea numi 'politica de gasca'.

Nu de grup.
Nu de partid.
Ci de 'gasca', in cel mai deplin sens al termenului.
Gasca definindu-se ca o reunire de persoane fara onorabilitate care-si impart rolurile si beneficiile pe principii la fel de neonorabile.
Iar cel care a imprimat aceasta directie si a dus-o pe caile perfectionarii este chiar Calin Popescu Tariceanu.

Acest personaj sters care anterior s-a bucurat de o oarecare notorietate doar prin cercurile mondene, a intrat pe scena prima a politicii printr-un accident.
Tariceanu nu a ajuns presedinte al PNL pe baza unor merite recunoscute, a unei acumulari de realizari, sau prin alegeri libere, ci pur si simplu printr-o intamplare.
Atunci cand lui Theodor Stolojan i-au cedat nervii si s-a retras din cursa prezidentiala, lasand balta Alianta DA, Basescu nu a vazut pe nimeni capabil din tabara liberala sa preia stafeta. Calin Popescu Tariceanu era insa prin preajma si a fost considerat o solutie de avarie tocmai pentru lipsa sa de merite si de veleitati.

Neavand un 'spate' politic - cu exceptia faptului de a fi fost fiul vitreg al fruntasului liberal Dan Amedeo Lazarescu - si nici experienta aferenta (unica sa performanta ramanea, la acea vreme, functia de ministru al industriei, detinuta vreo 3 luni, pana la prima remaniere din Guvernul Ciorbea) el a fost vazut ca un posibil executant constiincios al comenzilor celui care prelua autoritar conducerea navei amenintate cu deriva.

Tariceanu a devenit presedinte al PNL si premier dintr-o nevoie urgenta si nu pentru un merit real!
Nu a fost castigatorul vreunui concurs, altul decat cel de imprejurari.

Odata instalat in fruntea guvernului s-a inconjurat rapid de personajele de care-l legau felurite interese, de stil de viata sau de afaceri, si nu de convingeri politice.
Rapid, sub el, PNL-ul s-a fracturat: o 'aripa', cea din jurul presedintelui-premier, formata din personaje obscure promovate rapid in detrimentul altor membri cu merite reale si cu pretentii pe masura.
Guvernul a devenit forul conducator in partid iar comunicarea dintre lider si restul membrilor s-a redus practic la punerea in opera a unor decizii luate fara niciun fel de consultare.

Cealalta aripa era formata din... restul lumii.
Pe masura ce obtinea puncte in disputa sa devenita cronica cu presedintele, Tariceanu, si-a arogat un stil de conducere autoritar.

Concomitent, guvernarea sa a devenit un instrument eficient de satisfacere a nevoilor clientelei proprii si de recompensare a persoanelor din anturaj pentru fidelitate si devotament.

Conjunctura economica favorabila, la al carei trend nu avusese niciun merit, (Tariceanu a avut probabil cei mai slabi ministri in portofoliile-cheie) l-a facut sa piarda orice simt al masurii si sa arunce tara in groapa risipei si a ineficientei, pregatind parca toate conditiile pentru ceea ce urma sa desavarseasca criza.

Iar ultima sa perfomanta - atitudinea aroganta, prosteasca, din timpul negocierilor pentru formarea unei majoritati parlamentare postelectorale in care pretindea fara noima sefia guvernului - este cea care i-a pus si cruce.
Scoaterea, definitiva probabil, a PNL-ului de la guvernare nu i-a putut fi iertata, mai ales de catre cei care facusera parte din cercul sau privat si pe care i-a lipsit astfel de resursa guvernamentala.

Toate aceste lucruri au pregatit terenul pentru ceea ce s-a intamplat la Congres: persoana care avusese toate instrumentrele puterii in mana a pierdut lamentabil in fata unui contracandidat 'obisnuit'.

Nu a fost atat victoria lui Antonescu - acum sunt sigur ca oricare alt candidat l-ar fi batut - cat esecul lui Tariceanu si al politicii sale de gasca.
Gasca nu a reusit sa-i ofere voturile necesare din simplul motiv ca aceasta, in orice situatie, constituie o minoritate prin definitie.