Probabil ca niciodata in istoria sa, Romania nu a avut un numar atat de mare de detinatori de diplome universitare pe cap de locuitor. In perioada comunista, diploma a fost ridicata la rangul de valoare suprema: aveai diploma, aveai parte!
S-au identificat doua categorii de detinatori de diplome: pe de o parte - in minoritate - cei care sarisera treptele politice pe baza de „origine sanatoasa” si care, in noile pozitii, aveau nevoie de confirmari suplimentare. Nu au fost deloc rare cazurile - si asta pana prin anii 60 - cand unii activisti de partid terminau o facultate inaintea liceului si ceilalti. Cu timpul, situatia s-a reglementat si marea piatra de incercare a devenit admiterea la o facultate. Examenele erau relativ exigente si selectia se facea in mod aproape natural, mai ales dupa ce au fost retrase locurile rezervate candidatilor proveniti din cadrul unor categorii sociale favorizate (muncitori, tarani saraci). Romania si-a format, pana in 1989, o categorie de intelectuali solida si competitiva. Ramanerea in afara studiilor academice insemna, de cele mai multe ori, excluderea de la avansul profesional si social. Unica - din cate imi amintesc - facilitate universitara pastrata a fost aceea ca absolventii scolilor de militie aveau acces direct in anul al III-lea al facultatilor de Drept si puteau profesa ca juristi dupa trecerea in rezerva. Aceasta facilitate s-a rasfrant si asupra slabei calitati a edificiului de comanda din institutiile represive, unde au continuat sa conteze devotamentul si subordonarea fata de sefi.

Romania a iesit deci, din dictatura, cu o mare foame de diplome, printre altele. Demonetizarea invatamantului s-a produs in primii ani, prin marirea fara nicio noima a numarului de locuri in facultati si prin relaxarea criteriilor de admitere.
Invatamantul privat a venit ca o consecinta a acestei stari de lucruri, asigurand unul dintre principiile pietei: echilibrul dintre cerere si oferta. Pana sa se reglementeze, s-a produs o adevarata explozie universitara, institutii de invatamant superior infiintandu-se aproape pretutindeni, principalul criteriu de selectie fiind capacitatea candidatului de a plati taxele aferente. Care taxe si-au spus cuvantul si in criteriile de exigenta, coborata cel mai adesea pana la limita de jos. Absolventii de facultati au inceput sa iasa pe banda rulanta, punand societatea in fata unei inflatii globale si afectand, totodata, si calitatea pregatirii din institutiile de stat, nevoite sa faca fata concurentei. Afacerile infloritoare s-au confruntat mai intai cu acreditarea, care a devenit un instrument de selectie politica sau pe criterii de interes. Cea mai grava consecinta a acestui fenomen o constituie piata neagra a diplomelor. Nu putini „investitori” au ajuns la concluzia ca e inutil sa cheltuiasca pentru a pune pe picioare o institutie de invatamant, cand te poti rezuma la produsul final: diplomele! Expertii apreciaza ca cel putin un sfert dintre diplomele detinute in prezent sunt false, iar posesorii lor nici n-au calcat printr-o universitate. Ca, prin aceste diplome, bugetul statului este jecmanit de sume importante acordate ca sporuri sau ca indemnizatii. Ca nivelul calitativ al prestatiei acestor farsori afecteaza insasi baza societatii.

Ceea ce s-a descoperit, recent, pe la Alexandria, daca nu ma insel, este ca si in alte cazuri, doar o particica din ansamblu. Diplome s-au falsificat si s-au traficat aproape pe la toate institutiile din tara, in procente mai mari sau mai mici. O investigatie exhaustiva este imposibila, iar consecintele ei ar putea fi dezastruase, punand sub semnul intrebarii functionarea intregului sistem. Este motivul pentru care cred ca, cu taraganarile de rigoare, lucrurile se vor opri aici. Pentru ca, ce sa facem? Umplem inchisorile cu posesori de diplome, permise de circulatie si alte documente falsificate la nivel national?