Punctul pe Y / vineri 13 martie 2009 Nr: 2453

Cancerul generalizat al coruptiei

Nici nu s-a stins valvataia permiselor de la Pitesti ca a inceput sa iasa fum la Covasna. Aici se pare ca s-au traficat mai putine permise, dar mai scumpe: cam pe la 10.000 de euro bucata, in timp ce argesenii, modesti, se multumeau cu cateva sute - depindea la cati se impartea spaga. Concomitent, apar si analfabetii din trafic, cu permise incarcate cu toate categoriile, pe care nu stiu nici macar sa le citeasca. Ce inseamna, logic, asta? Ca fenomenul „permise contra spaga” este departe de a fi unul izolat, apanaj doar al argesenilor si al covasnenilor. Sunt in stare sa pariez ca, daca M.I.-ului i-ar ramane suficienti politisti cinstiti cu care sa declanseze un control, la sange, in toata tara, ar descoperi pretutindeni, in procente mai mici sau mai mari, fenomenul lucrativ consolidat la Pitesti. Singura deosebire ar fi ca in timp ce in Arges producea un S.A., prin alte locuri actionau niste SRL-uri sau chiar mici intreprinderi familiare.

Fiecare diagnostic infractional pus unei situatii descoperite intamplator poate fi confirmat la nivelul intregii tari. Este un cancer, ajuns la faza de metastaza si degeaba ne consolam cu ideea ca tratand „lotul Pitesti” insanatosin intregul. Cancerul spagii si al necinstei are forme multiple de manifestare, pe care le regasesti unde nu te astepti. Iata, un ziar scrie despre doctori si purtatori de alte ranguri universitare, facuti pe banda la Colegiul National de Aparare- Fel de fel de Mos Teaca, care n-au prea reusit in viata lor sa buchiseasca o carte, au ajuns peste noapte doctori sau profesori cu patalamale la mana. Mai mult, insi celebri pentru incultura si fragilitatea lor intelectuala au ajuns conducatori de teze de doctorat, pentru alti inculti dornici sa se cocote in varful piramidei sociale. Evident ca toate aceste confirmari au avut si au un pret. Si ca fabrica nationala de diplome si titluri functioneaza din plin prin toate filialele sale.

Ca aceste lucruri incep sa fie date la iveala e un lucru bun. Dar care deja se prefigureaza a fi facut doar pe jumatate sau pe sfert. Iau exemplul soferilor fara examene valabile: li se vor ridica permisele, si cu asta basta! In loc de a fi al randul lor inculpati pentru dare de mita. Mita e un fenomen bivalent: justitia noastra s-a obisnuit sa-l sanctioneze doar pe cel care primeste, tratandu-l cu blandete pe cel care da. Ori fara datatorii de mita n-ar exista nici primitori. Ambii sunt la fel de vinovati pentru vicierea grava a relatiilor sociale si ar trebui tratati identic. Inclusiv VIP-urile care au recurs la serviciile politistilor argeseni, fie ei primari, fotbalisti sau chiar ziaristi - ar trebui cu totii sa fie trimisi in judecata. La fel si droaia de doctori, lectori si profesori universitari despre care se poate face dovada clara ca au ajuns in aceste posturi prin frauda.

Va e frica, cumva, ca vor intra prea multi la puscarie? N-ar trebui: cu cat pedepsele vor fi mai aspre si mai neselective, cu atat mai mult putem spera la o curatire a organismului social de focarele de metastaza infractionala.